Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative

Dacă finalul lui ianuarie 2021 marchează primul termen de raportare în baza DAC6 (ultimului amendament al Directivei privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal), 28 februarie reprezintă al doilea termen de raportare, de această dată fiind vorba despre tranzacțiile transfrontaliere pentru care primul pas a fost implementat în perioada 25 iunie 2018 - 30 iunie 2020.

Iată principalele idei şi recomandări ce vizează identificarea şi documentarea tranzacţiilor raportabile în baza DAC6:

DAC6 urmărește depistarea acelor tranzacții transfrontaliere (desfășurate pe teritoriul mai multor state, dintre care cel puțin unu trebuie să fie stat membru UE), care sunt realizate în scopul obținerii unui beneficiu fiscal. Altfel spus, cu scopul de a plăti obligații fiscale – taxe și impozite mai mici. Acest amendament ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta, în august, dar, la nivel european, s-a stabilit amânarea termenului de aplicare. Pe lângă alte state care au convenit același lucru, și România a prorogat termenul de 31 august 2020 pentru 28 februarie 2021, în timp ce Germania, Austria și Finlanda au păstrat termenul de raportare inițial. Dintre tranzacțiile realizate, doar cele din perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020 fac excepție și trebuie raportate până la 31 ianuarie anul viitor.

DAC6 vizează toate tipurile de taxe și impozite directe, excluzând taxa pe valoarea adăugată, taxele vamale, accizele și contribuțiile sociale. De asemenea, DAC6 definește 15 semne distinctive, în funcție de care sunt judecate tranzacțiile care trebuie raportate. Unele vor fi luate în considerare dacă trec testul beneficiului principal – obținerea avantajului fiscal, în vreme ce altele atrag raportarea imediată – plățile transfrontaliere deductibile realizate între două sau mai multe întreprinderi asociate, în cazul în care destinatarul nu este rezident fiscal în nicio jurisdicție sau acea jurisdicție se află pe lista celor necooperante.

”În timpul rămas până la raportare, recomandarea noastră pentru companii este să întocmească o listă a tranzacțiilor cu partenerii lor de afaceri din alte state, efectuate după 25 iunie 2018. Pe mai departe, să analizeze dacă aceste tranzacții prezintă acele semne distinctive care oferă indicii că au fost realizate în scopul obținerii unui beneficiu fiscal și dacă trebuie raportate autorităților fiscale, conform prevederilor Directivei”, a declarat Mihaela Mitroi, Partener, Asistență Fiscală și Juridică, EY România. 

În privința tranzacțiilor aparent banale, dar care trebuie raportate către autorități, pentru a respecta prevederile Directivei, Raluca Popa, Partener Asociat EY România, a subliniat faptul că: ”Există companii care preferă semnarea unui nou contract și nu prelungirea unuia vechi, prin semnarea unor amendamente succesive. Deși resemnarea unui contract nu ar atrage neapărat raportarea lui către autorități, există discuții în această privință la momentul unei inspecții fiscale. De asemenea, firmele trebuie să fie atente și să analizeze orice element de extraneitate. O decizie a Consiliului de administrație sau chiar o minută a unei ședințe poate deveni un document care să facă obiectul unei raportări, dacă, de pildă, acționarii decid ca, în contextul pandemiei, întrunirile să fie ținute în altă țară. Este o decizie ce poate fi interpretată ca o mutare a rezidenței din România în țara X.”

Companiile trebuie să fie atente inclusiv la tranzacțiile cu bunuri pe care le fac cu societățile membre ale aceluiași grup. ”Din analizele EY a reieșit că, nu de puține ori, acest tip de tranzacții se derulau cu companii care fie nu puteau să dea certificat de rezidență, datorită regimurilor din țara în care se aflau, fie aveau regimuri fiscale preferențiale. Odată cu intrarea în vigoare a Directivei, este foarte important să tratăm cu mai multă atenție aceste tranzacții, pentru că, deși suntem tentați să spunem că ele nu trebuie comunicate Fiscului, Directiva s-ar putea să le acopere”, a punctat Raluca Popa.

De asemenea, companiile să nu uite de lista jurisdicțiilor necooperante care este actualizată în permanență de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și să verifice dacă au avut sau nu începând cu 28 iunie 2018 tranzacții cu partenerii din acele jurisdicții, caz în care trebuie să raporteze toate tranzacțiile. ”Chiar dacă în prezent partenerii de business nu sunt trecuți pe această listă, este posibil ca la un moment oarecare din 2018 sau 2019 ei să se fi aflat acolo, ceea ce poate atrage obligația de raportare către Fisc”, a explicat Mihaela Mitroi.

„În domeniul prețurilor de transfer, tranzacțiile efectuate cu societățile afiliate au o importanță aparte în contextul DAC6, semnele distinctive aferente nefiind condiționate de indiciile obținerii unui avantaj fiscal”, a subliniat Adrian Rus, liderul departamentului de prețuri de transfer al EY România. Directiva nu include definiții ale unor termeni importanți, prin urmare, trebuie să se recurgă la recomandările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică în acest domeniu. Această situație face posibilă apariția unor diferențe de interpretare a unor termeni din aceste semne distinctive, care să ducă la controverse cu autoritățile fiscale din România.

În ceea ce privește amenzile cu care este sancționată neconformarea, „acestea se situează între 20.000 lei - 100.000 lei pentru fiecare aranjament care nu a fost raportat sau care a fost raportat incorect sau cu întârziere și între 5.000 lei - 30.000 lei pentru neîndeplinirea de către intermediar a obligației de a notifica atât un alt intermediar, cât și contribuabilul relevant cu privire la obligația de raportare. Amenzile mai pot fi generate de rapoarte neconcordante făcute de mai mulți intermediari sau supra-raportare în alte state membre din cauza diferențelor din legislație”, subliniază Emanuel Băncilă, liderul litigiilor fiscale de la Radu și Asociații, casa de avocatură asociată EY România.

Potrivit lui Emanuel Băncilă, DAC6 nu face altceva decât să ușureze Fiscului aplicarea regulilor anti-abuz în cadrul viitoarelor inspecții fiscale, punând un fascicul de lumină asupra acelor tranzacții realizate fără un scop economic – ele nefiind destinate să producă avantaje economice, beneficii și profituri, sau acelor tranzacții care nu sunt oneste – au ca scop obținerea avantajului fiscal. ”Care este consecința? Fie tranzacția nu este luată în considerare, fie este reîncadrată și se vor plăti impozite pentru tranzacțiile respective”, a explicat Emanuel Băncilă.

De asemenea, este posibilă apariția unei noi infracțiuni care să circule în spațiul fiscal – spălarea de bani prin încadrarea anumitor tranzacții realizate între companii care, și prin prisma legii noastre, și prin prisma reglementărilor europene, ar putea atrage sesizarea Parchetului. ”Există o neconcordanță între termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor datorate pentru neconformare și termenul de prescripție pentru desfășurarea inspecțiilor fiscale, de care contribuabilii ar putea beneficia. Consideram că este aplicabilă Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care dă posibilitatea contribuabilului de a plăti jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la sancționare”, a mai spus Emanuel Băncilă.

În concluzie, cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu numai tranzacții complexe pentru care se analizează și componenta fiscală, iar riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative pentru companii.