Această etapă a programului, pentru fermierii din afara țării, beneficiază de un buget propriu de 20 de milioane de euro, din care încă mai sunt disponibile peste 13 milioane de euro în prezent. Însă, în afara locului în care se află destinatarii finanțării, toate celelalte condiții pentru accesarea fondurilor sunt identice cu cele impuse fermierilor din țară, despre care am scris mai multe aici. În plus, cei interesați pot accesa direct ghidul de finanțare, pentru mai multe informații.
Condițiile pentru obținerea finanțării sunt din ce în ce mai permisive, cu fiecare perioadă a sesiunii de înregistrare (cinci, în total). Astfel, cei care depun proiecte în ultima parte a intervalului de înscrieri au șanse mai mari să obțină finanțarea, pentru că punctajul necesar de obținut pe un proiect este cel mai mic acum. Pentru perioada mai-iulie, pragul de calitate este de 25 de puncte. Iată cum a stat situația în lunile precedente:
- 4 ianuarie - 4 februarie: 70 de puncte;
- 5 februarie - 4 martie: 55 de puncte;
- 5 martie - 4 aprilie: 40 de puncte;
- 5 aprilie - 4 mai: 25 de puncte.
Sprijinul acordat este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 euro sau de 50.000 euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole. Finanțarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare. Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.
În ceea ce privește acordarea punctajului, cei interesați pot găsi, la pagina 31 din ghid, o detaliere clară a criteriilor de selecție. Sunt luate în considerare aspecte precum sectorul de activitate al fermierului, pregătirea acestuia (calificările obținute), zona în care va fi implementat proiectul (cele cu potențial ridicat vor atrage mai multe puncte) etc.
Comentarii articol (0)