Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Pandemia a scumpit locuințele. Topul orașelor cu cele mai mari creșteri de prețuriIndicele prețurilor locuințelor a crescut anul trecut la nivel național cu 2,2%. A fost pandemie, dar lumea tot trebuie să stea undeva. Iar ieftinirea creditării a oferit un impuls.
Metrul pătrat avea anul trecut un preț mediu de cerere de 1.371 de euro, arată un studiu imobiliare.ro. Cu toată pandemia, cu blocajul ofertei apărut la un moment dat, piața a continuat să crească, chiar dacă într-un ritm ceva mai redus comparativ cu anii anteriori.
În marile centre urbane au fost creșteri variate, de la plus 0,8%, față de începutul anului, până la 7,5% .
Din această perspectivă, Clujul este în frunte. Și acolo evoluția este diferențiată, cu avans de 3,2% pentru locuințele vechi și de peste 11% la cele noi. Iar metrul pătrat pentru locuințele noi bate spre 1.900 de euro.
Iași și Brașov completează podiumul cu majorări de 6,1, respectiv 4,9%.
Dintre marile orașe, Bucureștiul înregistrează cel mai mic avans, 0,8%.
Producția de cartofi a scăzut anul trecut cu aproape 21 la sutăProducţia de cartofi obţinută în 2020 a trecut uşor de două milioane de tone, însă a consemnat o scădere faţă de anul precedent cu aproape 21%, când a totalizat 2,62 milioane de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), relatează Agerpres.
Randamentul la hectar a înregistrat un recul cu aproape trei tone, de la 15,44 tone în 2019, la 12,56 tone în 2020, iar suprafaţa cultivată a scăzut cu 4.394 hectare.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 165.669 hectare anul trecut, în timp ce în 2019 a depăşit 170.063 hectare.
România consemna în urmă cu 10 ani producţii de cartofi de 3,5 - 4 milioane de tone, dar de pe suprafeţe mai mari, respectiv între 200.000 - 250.000 de hectare, însă în ultimii cinci ani suprafeţele cultivate au scăzut constant sub 200.000 de hectare.
Zonele cu tradiţie din România în cultivarea cartofului sunt Harghita, Covasna, Braşov, Suceava şi Sibiu.
Banca Mondială şi-a revizuit, în jos, estimările privind redresarea economiei româneşti în 2021Economia românească ar urma să înregistreze în acest an un avans de 3,5%, după o contracţie de 5% în 2020, pentru ca în 2022 creşterea economică să accelereze până la 4,1%, conform celui mai recent raport privind perspectivele economiei mondiale publicat marţi de Banca Mondială, informează Agerpres.
Comparativ, în luna octombrie a anului trecut, Banca Mondială prognoza că economia românească se va contracta cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021.
În ceea ce priveşte regiunea Europa şi Asia Centrală (ECA), în care este inclusă şi România, Banca Mondială se aşteaptă ca economia acestei regiuni să înregistreze un avans moderat de 3,3% în acest an şi subliniază că acest scenariu este condiţionat de distribuţia unui vaccin eficient la începutul lui 2021 în economiile avansate, pe marile pieţe emergente precum şi în economiile în curs de dezvoltare, inclusiv în Rusia, şi în a doua parte a anului şi în alte ţări. De asemenea, scenariul pleacă de la ipoteza că tensiunile geopolitice nu vor escalada în regiune.
Comentarii articol (0)