De aceea, Ministerul Justiției a lansat, în dezbatere publică, proiectul de lege menționat mai sus. Practic, prin propunerea aceasta se dorește modificarea legislației procedurale civile, pentru a-i permite justițiabilului să facă o contestație privind tergiversarea procesului, care să fie soluționată, direct, de către instanța ierarhic superioară celei criticate (sau de un alt complet al instanței, dacă vorbim de Înalta Curte de Casație și Justiție).
Odată intrată în vigoare schimbarea, va exista un singur grad de jurisdicție, în ceea ce privește soluționarea contestației privind tergiversarea procesului (spre deosebire de cum era situația înaintea deciziei CCR, în care se putea face plângere la soluția completului criticat). Potrivit expunerii de motive atașate proiectului, însă, acest lucru nu ar trebui să ducă la mari diferențe față de cum era înainte, din moment ce se considera că procedura, în primă fază, era, oricum, ineficientă.
Important! La acest moment, procedura este incompletă, astfel că nu se pot face contestații privind tergiversarea procesului. Având în vedere că decizia CCR a fost publicată în 22 octombrie 2020, de la acel moment a fost suspendată aplicarea prevederilor referitoare la soluționarea contestației privind tergiversarea procesului, de către aceeași instanță care e criticată.
O altă schimbare propusă prin proiectul de lege va transforma procedura de soluționare a contestației privind tergiversarea procesului dintr-una fără citare în una cu citarea părților, în camera de consiliu. Inițiatorii proiectului argumentează că au propus măsura pentru a evita o eventuală cenzură a CCR, fiindcă, în procedura penală, o dispoziție asemănătoare (în sensul că procedura avea loc fără citare) a fost criticată pentru vicii de neconstituționalitate.
Contestația privind tergiversarea procesului reprezintă principalul instrument prin care un justițiabil poate să critice durata excesivă a unui proces, contrar principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil. Critica poate fi făcută în următoarele situații:
- când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
- când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
- când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
- când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Modificările vor intra în vigoare abia după ce Guvernul va aproba propunerea legislativă, aceasta va fi înaintată Parlamentului, iar acesta o va adopta. Ulterior, președintele țării va promulga proiectul, iar acesta va trebui să apară în Monitorul Oficial, pentru a se aplica.
Comentarii articol (2)