ACCES PREMIUM
De ce premium?
Reminder: Azi este termenul-limită pentru mai multe obligații importante de declarare și plată a unor taxe și impozite
Printre altele, azi este termenul-limită pentru îndeplinirea obligațiilor contribuabililor legate de plata trimestrială a impozitelor micro și pe profit, a impozitului pe dividendele distribuite, dar neplătite în 2020, dar și a taxelor salariale aferente lunii decembrie 2020.
Articolul continuă mai jos
1. Plata impozitului micro și pe profit pentru trimestrul 4 și a impozitului specific pentru semestrul 2 din 2020. Impozitul micro și cel pe profit se plătesc, pentru ultimul trimestru din 2020, până luni, conform
calendarului Fiscului. Declararea trimestrială a valorilor se face prin formularul 100 și este obligatorie pentru contribuabilii care trebuie să facă plăți anticipate, în contul impozitului pe profit anual, sau să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Tot formularul 100 se folosește și la declararea, până pe 25 ianuarie, a impozitului specific pentru semestrul 2 din 2020, în conformitate cu Legea 170/2016. Pentru 2020, pentru că activează în domeniile cele mai afectate de măsurile luate în contextul epidemiei de coronavirus, autoritățile au stabilit ca firmele din turism și alimentație publică
să beneficieze de mai multe perioade de scutire de la plata impozitului specific, ceea ce înseamnă că acesta are o valoare mai mică.
2. Trebuie declarat și achitat impozitul pentru dividendele distribuite, dar neplătite în 2020. Impozitul aferent dividendelor distribuite în cursul anului 2020 trebuie achitat, în cazul în care plata lor efectivă nu s-a făcut până la finalul anului anterior, până la 25 ianuarie 2021. Tot până la acea dată se declară sumele prin formularul fiscal 100. Conform articolului 97 din Codul fiscal, pe veniturile provenite din dividende se aplică o cotă de impozitare de 5%.
3. Se declară și plătesc taxele salariale aferente veniturilor din decembrie 2020. Mai exact, se declară lunar pentru luna anterioară, prin intermediul declarației 112, veniturile salariale și cele asimilate salariilor, pentru care se datorează la stat impozit pe venit (cotă: 10%) și contribuții sociale la pensii (cotă: 25%), sănătate (cotă: 10%) și muncă (cotă: 2,25%). La raportarea din februarie 2021, adică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2021,
se vor aplica noi reguli privind taxele datorate pentru anumite beneficii pe care angajatorii le pot acorda salariaților.
4. Microfirmele trebuie să declare la ANAF sponsorizările din 2020. Regula se aplică inclusiv dacă microfirmele au făcut sponsorizări către instituții și autorități publice, posibilitate introdusă anul trecut în legislație. Pe lângă cele amintite mai sus, conform Codului fiscal, microîntreprinderile pot sponsoriza ONG-urile și bisericile înscrise într-un registru special al Fiscului. Sponsorizările pot fi folosite de aceste societăți pentru a obține o reducere cu până la 20% a impozitului micro.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.