Printre altele, documentul menționează reformarea sistemului de impozitare a muncii. Guvernul vrea să realizeze un studiu de impact pentru implementarea unor facilități fiscale, având în minte inclusiv reducerea contribuțiilor și impozitelor pe salariul minim. Studiul ar trebui să se facă anul acesta întrucât, precizează documentul citat, de la anul se dorește implementarea unui sistem-pilot pentru doi ani pe un sector al economiei „cel mai bine plasat în urma studiului de impact”. „Prelungirea şi/sau generalizarea măsurii va fi determinată de rezultatele înregistrate în urma pilotării la doi ani de la intrarea în vigoare în condiţiile unui deficit sub 3% sau doi ani de creştere economică peste potențial”, potrivit raportului.
De altfel, o parte a coaliției promovează în mod activ principiul „taxe salariale zero pe salariul minim”:
„Povara fiscală pe muncă în România este foarte ridicată, iar asta mai ales pe munca slab plătită. Din salariul unui român, statul ia 10% impozit pe venit, 25% CAS și 10% CASS. În cazul unui salariu minim, după ce luăm în considerare și deducerile personale, statul ajunge să ia 41% din salariu. Iar asta nu este tot. Chiar și după aceste taxe, când ne cheltuim salariul, statul ne mai ia TVA, 19%, și accize incluse în prețul produselor pe care le cumpărăm. În total, statul ajunge să ne ia peste jumătate din munca noastră. Suntem campioni în Europa la impozitarea muncii pe salariul minim. De aceea mulți români au ajuns să fie goniți din propria lor țară, fiind stimulați să muncească mai degrabă în alte țări”, scrie pe platforma zerotaxe.ro, promovată de cei de la Uniunea Salvați România.
TVA și impozit pe profit
La impozitul pe profit, planul este de revizuire a sistemului de provizioane aplicabile domeniilor de activitate.
În privința TVA-ului, pe listă este implementarea unui sistem de facturare electronică obligatoriu. De curând am aflat de la unul dintre secretarii de stat din Ministerul Finanțelor că un program-pilot cu acest scop va fi demarat chiar anul acesta, însă nu știm încă ce categorie de contribuabili e avută în vedere.
România trebuie să transpună în următoarea perioadă mai multe directive europene în domeniul TVA. De la 1 iulie ar trebui să intre în avizare un proiect de act normativ care să transpună prevederile art. 2 din Directiva (UE) 2017/2455 și Directiva (UE) 2019/1995.
Accize
De la 1 ianuarie avem deja o creștere a nivelului accizei totale la țigarete de la 533,97 lei/1000 țigarete la 546,21 lei/1000 țigarete astfel încât să fie respectate cerințele prevăzute de Directiva 2011/64/UE. De asemenea, avem deja și majorarea nivelului accizei la tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în țigarete, precum și la alte tutunuri de fumat de la 435,40 lei/kg la 457,20 lei/kg potrivit calendarului de creștere graduală a nivelului accizelor prevăzut în Codul fiscal.
De la 1 aprilie vorbim de încă o creștere a nivelului accizei totale pentru țigarete de la 546,21 lei/1000 țigarete la 563,97 lei/1000 țigarete.
Pentru perioada 2022-2023, arată raportul, se va majora (încă de la 1 ianuarie anul viitor) din nou nivelul accizei la tutun fumat fin tăiat destinat rulării în țigarete, precum și la alte tutunuri de fumat de la 457,20 lei/kg la 480,10 lei/kg.
„Având în vedere obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a armoniza legislaţia naţională cu legislaţia Uniunii Europene, este avută în vedere transpunerea în legislația națională până la data de 31 decembrie 2021 a Directivei (UE) 2020/262 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de stabilire a regimului general al accizelor (reformare), precum și a Directivei (UE) 2020/1151 a Consiliului din 29 iulie 2020 de modificare a Directivei 92/83/CEE privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice”, mai prevede raportul.