Atenție! Chiar dacă decizia prezentată în cadrul acestui articol presupune că simpla existență a unei liste „a rușinii”, pentru acei contribuabili fiscali persoane fizice care nu și-au plătit datoriile bugetare ce depășesc o anumită sumă, nu încalcă prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest lucru nu înseamnă, neapărat, că statele care nu mai publică asemenea date sunt libere să revină la vechile practici.
În primul rând, decizia Curții, deși reprezintă o interpretare obligatorie a Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu a fost una unanimă. Au existat și judecători care au avut opinii contrare, în sensul că asemenea practici încalcă articolul 8 din Convenție (care garantează respectarea vieții private). Deși asemenea opinii nu sunt obligatorii, ele demonstrează, cel puțin, incertitudinea legată de subiect. În plus, nu trebuie uitate nici celelalte instrumente aplicabile în domeniul protecției datelor, care ar putea să fie mult mai stricte (despre care voi vorbi, în detaliu, mai jos).
Ce s-a întâmplat și ce a decis Curtea
În privința anumitor contribuabili persoane fizice, Fiscul ungar publica pe pagina sa de internet o listă cu datele personale ale celor care aveau datorii fiscale de peste o anumită sumă și care nu le plătiseră de o anumită perioadă. Acea listă putea fi accesată de oricine, iar persoanele care o consultau vedeau numele persoanelor care nu își plătiseră datoriile fiscale, adresele acestora, precum și numărul de identificare fiscală. Măsura avea acoperire în legislația maghiară internă, care impunea obligația publicării informațiilor, dacă Fiscul ungar adoptase o decizie cu privire la datoriile fiscale ale unei persoane - care, cum spuneam, trebuiau să depășească o anumită sumă și să nu fie plătite de o perioadă.
Ținând cont că vorbim, aici, de date personale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a început prin a explica în ce măsură respectul pentru confidențialitatea acestora este apărat de articolul 8 din Convenție. Esența raționamentului Curții a fost că au fost făcute publice date legate de situația financiară a contribuabilului (prin apariția pe lista Fiscului), precum și date personale care țin de esența sferei private a unei persoane (adresa locuinței). Aceste lucruri au determinat aplicabilitatea dreptului la viață privată, în contextul prelucrării și publicării acelor tipuri de date.
Confruntat cu o plângere pentru publicarea datelor de tipul celor de mai sus, guvernul maghiar s-a apărat susținând că măsura are un rol de disciplinare a contribuabililor. În esență, riscul de a apărea pe lista respectivă le-ar oferi contribuabililor imbolduri mai puternice să aibă un comportament fiscal conform legislației și reglementărilor aplicabile. Curtea a acceptat această perspectivă. În plus, un alt argument pentru publicarea listei a fost protejarea partenerilor de afaceri ai celor care apar pe listă, aspect acceptat, de asemenea, de Curte.
Odată ce a identificat scopurile măsurii, Curtea a mers mai departe și a analizat dacă ea era necesară și proporțională cu scopurile urmărite. Bazându-se pe interesele statului de a publica o asemenea listă, judecătorii (majoritatea) au ajuns la concluzia că, prin ea însăși, lista poate fi considerată o măsură rezonabilă pentru atingerea obiectivelor urmărite, pentru protejarea intereselor partenerilor de afaceri, și, dintr-o perspectivă mai amplă, pentru punerea în aplicare a politicii economice (fiscale) și sociale a statului.
Stabilind că măsura e una rezonabilă, de principiu, Curtea a analizat, în concret, și felul cum a fost pusă în aplicare - faptul că nu se aplica decât pentru acei contribuabili care aveau datorii fiscale de peste o anumită sumă (de zeci de mii de euro) și că, în cazul unei liste specifice, doar pentru cei care nu plătiseră de aproape o jumătate de an de la scadență.
Un aspect important al deciziei Curții ține de publicarea adresei și de necesitatea acestui lucru. Judecătorii majoritari au considerat că inclusiv publicarea acestei date personale era justificată. O dată, din perspectiva posibilității de a identifica persoana în cauză - numele nu ar putea reprezenta o informație suficientă pentru informare corespunzătoare. În al doilea rând, era vorba și de o identificare corespunzătoare a persoanei care nu și-a plătit taxele. Dacă apărea doar numele acesteia, exista riscul ca alte persoane cu același nume să sufere consecințe nejustificate, nu ei fiind cei care au încălcat legislația fiscală a statului. Aici a contat și faptul că nu s-a demonstrat că existau alte tipuri de date ce putea fi folosite pentru identificare, dar cu un impact mai redus asupra dreptului la viață privată al reclamantului, a considerat Curtea.
În ceea ce privește faptul că date personale ale reclamantului putea fi accesate de un număr nelimitat de persoane (teoretic, pentru că, în realitate, un număr restrâns de persoane e, cu adevărat, interesat de asemenea informații), fiind publicate pe internet, judecătorii majoritari au acceptat argumentul Guvernului că logica însăși a schemei e de informare. Prin urmare, efectul propriu-zis asupra vieții private a reclamantului a fost contrabalansat de ideea de informare din spatele publicării.
Ținând cont de toate aspectele de mai sus, Curtea a considerat că măsura guvernului maghiar nu a încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva obligației statului de a respecta dreptul la viață privată al reclamantului.
Opiniile dizidente
Deși decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi și acest lucru înseamnă că vorbim de o interpretare obligatorie a Convenției, e important de arătat că au existat doi judecători care nu numai că nu au fost de acord cu raționamentul majorității, dar nici nu au fost de acord cu concluziile acesteia.
Însă dezacordul ține, mai exact, de publicarea numelui persoanelor pe lista Fiscului maghiar. Cei doi judecători care au anexat opinia dizidentă sunt în dezacord cu această formă de prelucrare a datelor personale, ca fiind contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului - însă nu sunt în dezacord cu raționamentul majorității referitor la scopurile urmărite de Guvernul ungar, în stabilirea listei. Mai mult, cei doi judecători au considerat că era problematic și faptul că adresele apăreau pe internet, ținând cont de posibilitatea de multiplicare a acestei informații, în special prin raportare la motoarele de căutare. De asemenea, în opiniile dizidente era menționat și faptul că numele și numărul de identificare fiscală ar fi, de fapt, suficiente pentru atingerea scopurilor urmărite.
În plus, deși majoritatea a considerat că publicarea adresei de domiciliu nu creează un risc așa sporit pentru cei care apar pe listă, judecătorii minoritari au dat un exemplu care infirmă acest lucru: faptul că pe listă apar doar persoane care aveau datorii fiscale de zeci de mii de euro presupune faptul că acestea aveau o stare materială bună - ceea ce creează riscul expunerii la furturi și tâlhării.
Ce e important de menționat, însă, e că cei doi judecători care au anexat opinia dizidentă au considerat că prelucrarea, prin publicare, a numelui celor care apar pe listă nu e în acord cu principiul minimizării prelucrării datelor personale. Deși nu e menționat nicăieri în decizie, acesta e unul din principiile de bază ale Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR), care e relevant pentru România, după cum voi detalia mai jos.
Ar putea decizia Curții să readucă mecanismul în România?
E prea mult pentru cineva să susțină că o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului ar readuce un mecanism precum cel de mai sus în România - având în vedere că acesta, după cum am menționat și la început, a fost înlăturat relativ recent. Mai precis, pe listele datornicilor de la Fiscul român apar numai persoanele juridice, nu și persoanele fizice.
Într-adevăr, decizia Curții reprezintă o analiză profundă a legalității unei asemenea măsuri și a conformării acesteia cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Însă aceasta nu e singurul instrument normativ ce trebuie respectat, în asemenea situații. Pentru state precum Ungaria sau România, există și legislația Uniunii Europene în domeniul protecției datelor - în principal GDPR.
Regulamentul se aplică, în egală măsură, atât particularilor și firmelor private care prelucrează date personale, cât și organelor statului, printre care și autorităților publice fiscale.
În mod normal, crearea unei liste a Fiscului cu datornici trebuie să aibă la bază o obligație legală. În acest caz, la prima vedere, practica poate părea permisă de GDPR, pentru că unul din temeiurile de prelucrare este îndeplinirea unei obligații legale.
Însă, dacă lucrurile s-ar opri aici, ar putea fi o problemă, pentru că orice stat ar putea să abuzeze de dreptul său de a reglementa și să stabilească reguli care afectează protecția datelor persoanelor. De aceea, oricând prelucrează date, un operator (în cazul de față, Fiscul) trebuie să respecte niște principii, printre care și principiul minimizării datelor (la care și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a referit, deși nu în contextul dreptului Uniunii Europene privitor la protecția datelor). S-ar putea ca o listă fiscală „a rușinii” să nu fie în acord cu principiile GDPR.
În plus, mai este un aspect ce trebuie punctat aici. Spuneam, când prezentam decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, că există o marjă largă de apreciere de care statele beneficiază, în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, în special în ceea ce privește politica fiscală. De fapt, concluziile Curții s-au bazat, în bună parte, pe acea marjă de apreciere (paragraful nr. 71 al deciziei). Regulamentele europene, cum e și GDPR, presupun un nivel de armonizare mult mai profund decât multe alte reguli internaționale. De aceea, e discutabil dacă, în baza GDPR, s-ar putea ajunge la aceleași concluzii cu privire la legalitatea unei liste fiscale precum cea din Ungaria.
În același timp, acum se află pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene o procedură preliminară, unde aceastei instanțe i-a fost cerut să clarifice în ce măsură sunt autoritățile fiscale ținute de prevederile GDPR (chiar dacă în contextul unei solicitări de informații din partea Fiscului).
Comentarii articol (0)