ACCES PREMIUM
De ce premium?
Rambursarea de TVA cu control ulterior are șanse mari să fie prelungită din nou. Eșalonarea simplificată, păstrată
Autoritățile fiscale analizează în aceste zile impactul unor măsuri temporare pe care le-au introdus anul trecut, în contextul crizei coronavirusului, și care urmează să expire la finalul lunii martie 2021. Astfel, este probabil că rambursarea de TVA cu control ulterior se va prelungi încă o dată, iar eșalonarea simplificată la plată va fi introdusă permanent în Codul de procedură fiscală, conform reprezentanților Fiscului.
Articolul continuă mai jos
Actualmente,
TVA-ul se rambursează numai cu control ulterior (cu unele excepții), iar revenirea la normal este programată pentru prima zi a lunii aprilie 2021. Măsura a fost stabilită prin OUG 48/2020 și a fost prelungită de mai multe ori până acum, iar șefa Fiscului spune că sunt șanse mari să vedem o nouă prelungire.
„În privința rambursărilor de TVA, în afară de faptul că s-a redus timpul de soluționare a unui decont de TVA, sunt multe efecte benefice. E clar că, din perspectiva administrării fiscale, noi am reușit și o mai bună identificare a riscurilor - un aspect extrem de important. Deci, vom susține, împreună cu colegii din Ministerul Finanțelor, pe baza studiilor de impact, prelungirea măsurilor care au adus beneficii”, a declarat azi
Mirela Călugăreanu, președintele Fiscului, la conferința de taxe a celor de la PwC România.
Înainte de aplicarea acestul mecanism temporar,
Fiscul decidea de la caz la caz dacă face inspecția fiscală înainte sau după rambursarea TVA-ului, în baza unei analize de risc (cu unele excepții).
A doua măsură importantă despre care s-a discutat la eveniment este
eșalonarea simplificată la plată a datoriilor către stat, mecanism dat temporar prin OUG 181/2020 și care mai este accesibil până la 31 martie 2021. Și în acest caz autoritățile spun că au înregistrat un succes și că se gândesc serios să transforme mecanismul într-unul permanent.
„OUG 181/2020 a creat un nou mecanism, un mecanism mult mai simplu de accesat de către contribuabili, ceea ce a determinat și depunerea unui număr foarte mare de cereri - am ajuns la peste 40.000 de contribuabili care au depus cereri. (...) Ne gândim ca acest mecanism nou de eșalonare la plată în formă simplificată să îl preluăm în prevederile Codului de procedură fiscală”, a declarat
Georgiana Stoian, director general adjunct la Direcția Generală de Reglementare și Colectare a Creanțelor din cadrul Fiscului.
Această intenție
fusese deja exprimată de șefa Fiscului pe finalul anului trecut, la un interviu pentru avocatnet.ro. Totuși, la acel moment, aceasta spunea că vrea mai întâi să vadă cât de interesant se va dovedi mecanismul pentru contribuabili.
Eșalonarea simplificată vizează eșalonarea pe maximum 12 luni a obligațiilor fiscale principale și accesorii (de cel puțin 500 de lei pentru persoanele fizice sau de cel puțin 5.000 de lei pentru persoanele juridice) care au devenit scadente începând cu data de 17 martie 2020. Eșalonarea simplificată a fost gândită ca o alternativă la eșalonarea clasică din Codul de procedură fiscală.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.