UPDATE: Whistleblowers: Unul dintre cele două proiecte de transpunere a directivei europene, respins definitiv în Parlament

Directiva UE 1.937/2019 stabilește o serie de măsuri destinate protecției celor care atrag atenția asupra unor nereguli întâlnite într-o companie sau asupra practicilor ilegale ale acesteia, acestea fiind obligatoriu de implementat și la noi, până, cel mai târziu, în data de 17 decembrie 2021, așa cum și redacția noastră a scris în acest material. Directiva prevede că anumite firme vor fi obligate să stabilească, până la 1 ianuarie 2023, proceduri sau canale interne pentru preluarea sesizărilor unor avertizori în interes public și măsuri de protecție pentru ei. În directiva europeană aceștia sunt numiți avertizori de integritate.

Parcursul proiectului respins

MJ pusese în primăvara anului trecut în dezbatere Proiectul de lege privind protecția avertizorilor în interes public. Domeniul de aplicare a proiectul de lege a fost apreciat ca ceva mai cuprinzător decât cel din directiva europeană, în sensul ca măsurile să nu se aplice doar unor domenii, ci pentru nerespectarea prevederilor legale din toate domeniile. Ministerul a organizat atunci dezbatere publică pe conținutul proiectului (minuta discuțiilor, aici), dar proiectul nu a mai avansat de acolo. Apoi, în Parlament a fost înregistrată Propunerea legislativă privind protecţia avertizorilor în interes public. Documentul a trecut tacit de deputați, dar a fost respins luni la Senat, Camera decizională, întrucât mai există un alt proiect de lege, cu același obiect, care prezintă mai mult interes pentru parlamentari, dată fiind susținerea coaliției actuale de guvernare - celălalt proiect este detaliat în acest material.  

 

Atenție! Prevederile documentului respins la Senat pe 2 mai NU mai au șanse să se aplice, parcursul proiectului urmând să se sfârșească odată cu votul senatorilor. Pentru transpunerea Directivei Whistleblower puteți urmări parcursul acestui proiect. 

 

În mare, ce prevedea propunerea respinsă la Senat

Astfel, potrivit propunerii, vorbim de trei tipuri de raportare: internă, externă și divulgare publică. Practic, raportările ar trebui să se facă mai întâi la nivel intern, iar extern numai dacă ar exista riscul de represalii, dacă lipsesc canalele interne de raportare sau dacă raportarea internă nu ar duce la nimic concret. Divulgarea publică ar însemna că raportorul se duce în mass-media, la organizațiile profesionale, patronale, sindicale, ONG-uri sau comisii parlamentare. Propunerea (față de proiectul de la Justiție) prevede detaliat ce ar conține și ce nu ar putea conține o raportare. Desigur, la nivelul companiei va trebui să existe o evidență a acestor raportări. 

În legislația națională în vigoare există deja o serie de măsuri de protecție a avertizorilor în domenii speciale, cum sunt, de exemplu, cele ale serviciilor, produselor și piețelor financiare, prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, siguranța transportului și protecția mediului.

Așa cum stabilește directiva, măsurile de protecție a avertizorilor existente deja în legislație se vor aplica în continuare, urmând ca măsurile din actul european să fie introduse în măsura în care o chestiune nu este reglementată prin norme obligatorii.

Obligațiile privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale legii se va aplica, după cum scrie în propunere, atât autorităților și instituțiilor publice, cât și unor firme private.

Din forma care e pusă acum în dezbatere în Parlament, din ceea ce e probabil o greșeală de redactare, nu ne dăm seama exact căror firme le va reveni obligația de a identifica sau institui canale interne de raportare din ianuarie 2023; dacă la proiectul de la minister scria clar că cel cu măcar 50 de angajați li se aplică, la Parlament regăsim următorul text:

Până când chestiunea se va lămuri, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă ne uităm la restul articolului vedem că e posibil ca și parlamentarii care au propus textul de mai sus să fi intenționat același lucru cu cei de la minister: să dea obligația doar firmelor cu peste 50 de angajați, nu tuturor firmelor, indiferent de numărul acestora. 

Potrivit propunerii, firmele și instituțiile ori autoritățile publice care nu se vor achita de obligația stabilirii unor canale interne de raportare sau a procedurii privind raportarea, astfel încât să fie protejată confidențialitatea identității avertizorului, vor risca amenzi cuprinse între 2.500 și 25.000 de lei. Vor fi sancționate însă și raportările nereale, de pildă. 

Totodată, prin propunere se prevede introducerea unor măsuri concrete de sprijin și protecție atât pentru avertizor, cât și pentru cei ce-l asistă pe acesta în procesul de raportare într-un context profesional (apar în document ca facilitatori), pentru persoanele terțe care au legături cu cei ce fac raportări și care ar putea să sufere represalii într-un context profesional (colegi sau rude) ori pentru firmele pe care cei ce fac raportări le dețin, pentru care lucrează sau cu care au alte tipuri de legături într-un context profesional.

Măsurile concrete de protecție vor consta în exonerarea de răspundere, adică avertizorul nu va răspunde pentru dobândirea informațiilor privind încălcări ale legii, raportarea sau divulgarea publică a acestora, vor fi interzise represaliile împotriva lor (suspendarea contractului de muncă, concedierea, retrogradarea etc.) și protecția identității.

Dacă, totuși, apar represalii împotriva unui avertizor, acesta va putea contesta măsurile luate împotriva lui, printr-o cerere adresată instanței competente, în funcție de natura litigiului, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul.