„Organele de inspecție fiscală refuză, de cele mai multe ori, deductibilitatea cheltuielilor cu serviciile achiziționate de societățile din România de la societățile din grup, motivând că societatea din România nu poate demonstra necesitatea serviciilor facturate și că, în realitate, aceste servicii sunt în beneficiul grupului, iar nu al contribuabilului român. De altfel, inspecțiile fiscale care au ca obiect tranzacțiile intra-grup au o pondere tot mai mare, acestea fiind analizate de către organele fiscale din perspectiva respectării principiilor care guvernează prețurile de transfer, precum și a condițiilor necesare pentru deductibilitatea acestor cheltuieli”, transmite echipa de litigii din cadrul societății Reff&Asociații (Deloitte Legal), care a câștigat un proces contra Fiscului în fața ICCJ, potrivit unui comunicat remis redacției noastre.
Potrivit celor de la Reff, ICCJ a confirmat că inclusiv atunci când serviciile sunt prestate de societatea din grup către mai multe subsidiare din diferite jurisdicții, se poate constata că alocarea costurilor s-a realizat unitar pentru toate, iar din descrierea documentelor justificative rezultă că ele au legătură cu activitatea economică, au fost prestate în interesul acesteia și au fost necesare în scopul realizării de venituri impozabile.
Hotărârea Înaltei Curți ar putea să contribuie la schimbarea abordării din controalele fiscale, consideră Bogdan Mărculeț, Senior Managing Associate în cadrul Reff & Asociații, „iar simpla apartenență la un grup de societăți să nu mai fie privită ca o prezumție de vinovăție fiscală a contribuabilului”.
Comentarii articol (2)