”Timp de două săptămâni, între 12 și 23 aprilie 2021 (perioadă de vacanță suplimentară față de vacanța școlară inițială), primăria va pune la dispoziție 5 locații, unde vor putea fi supravegheați în total circa 1.200 de copii. Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat în lucrul cu ei, dar și de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală. Se vor respecta riguros măsurile de protecție anti-COVID-19, copiii urmând să poarte mască și fiind împărțiți în grupe mici, cu asigurarea distanțării necesare între ei.
E de precizat că această soluție e deschisă copiilor cu ambii părinți la serviciu în această perioadă (deci părinți care nu sunt în telemuncă), precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu. Informații suplimentare despre program vor fi postate în zilele următoare pe site-urile PMB, Proedus și Operei Comice pentru Copii”.
Unde pot fi duși copiii în vacanță:
- Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal);
- Hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6);
- Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6);
- Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent);
- sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4).
Grădinițele pot fi deschise în toată țara
O altă soluție pentru copii sunt grădinițele, despre ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că ar putea rămâne deschise.
”Pentru grădinițe, ele vor putea să organizeze activități educaționale, pe perioada vacanței, cu avizul DSP, posibilitate creată prin ordinul ministrului Educației”, a anunțat ministrul într-o conferință de presă. Grădinițele pot fi deschise în toată țara, nu doar în București.
Pentru a știi dacă grădinița la care merge copilul tău este deschisă trebuie să întrebi conducerea unității de învățământ dacă a depus cerere la DSP-ul din localitate.
Vacanțele de primăvară vor fi după cum urmează:
- Pentru elevii din clase non-terminale (toți exceptând clasa a VIII-a și a XII-a): 2 aprilie – 4 mai;
- Pentru elevii din clasele terminale: 2-11 aprilie / 30 aprilie – 9 mai (Pastele Catolic: 4 aprilie; Paștele Ortodox: 2 mai);
- Evaluarea Națională are loc între 22-25 iunie.
- Bacalaureatul are loc între 28 iunie – 1 iulie.
Comentarii articol (0)