Începând cu 1 iunie, cluburile și discotecile se redeschid, în anumite condiții, potrivit unei hotărâri publicate recent în Monitorul Oficial. În plus, crește gradul de ocupare a meselor din restaurantele și cafenelele de interior, de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului, valoare ce poate fi depășită doar cu condiția vaccinării, iar barurile și sălile de jocuri vor funcționa după noi reguli.
Hotărârea Guvernului nr. 580/2021 aduce
noi măsuri care se aplică pe perioada stării de alertă,
în privința redeschiderii cluburilor și discotecilor, precum și în privința funcționării restaurantelor, cafenelelor, barurilor și a sălilor de jocuri.
Astfel, se redeschid cluburile și discotecile, care vor putea funcționa, în intervalul orar 05:00 - 24:00, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar pentru persoanele vaccinate. Același lucru va fi valabil și pentru baruri, redeschise oficial din 15 mai, care vor funcționa însă potrivit acestor noi reguli (inițial au funcționat pe regulile pentru restaurante și terase). Astfel, conform HG nr. 580/2021, de la 1 iunie, "
activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 - 24,00 în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei completede vaccinare".
Așadar, barurile, cluburile și discotecile vor funcționa conform regulilor noi stabilite, amintite mai sus, numai în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este sub 3 la mia de locuitori și doar pentru persoanele vaccinate.
Sălile obișnuite de jocuri se pot redeschide și pot funcționa în intervalul 05:00 - 24:00, însă doar la o capacitate de 50%. Însă acest lucru este posibil doar dacă toate persoanele sunt vaccinate și incidența este de maximum 3 la mia de locuitori. Pe de altă parte, conform HG nr. 580/2021,
sălile de jocuri de noroc vor funcționa, începând cu 1 iunie, la maximum 70% din capacitate, față de 50%, cum se întâmplă acum,
doar dacă incidența în localitate nu depășește 3 la mia de locuitori. În caz contrar, dacă incidența este mai mare de 3/1.000 de locuitori, acestea vor rămâne închise. Astfel, potrivit textului HG-ului amintit, "
activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori".
De altfel, HG-ul publicat în Monitorul Oficial aduce
noi reguli pentru restaurantele și cafenelele de interior. Dacă, până acum, acestea puteau funcționa la capacitate de maximum 50%, acum acestea
vor putea funcționa la capacitate de maximum 70%, "
în intervalul orar 5,00—24,00, în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori". Pentru celelalte localități, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori, localurile din hoteluri, pensiuni și alte unități de cazare vor putea fi deschise doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.
De asemenea, potrivit documentului menționat,
dacă toți cei din locație (restaurant sau cafenea) sunt vaccinați împotriva COVID-19,
localul respectiv
poate funcționa la capacitate maximă.
Până acum, localurile vizate puteau funcționa și la o capacitate de până la 70%, numai dacă toate persoanele erau vaccinate cu ambele doze sau cu doza unică, în funcție de vaccin, și dacă trecuseră zece zile de la imunizarea completă
sau dacă aveau un test RT-PCR
negativ, care nu trebuia să fie mai vechi de maximum 72 de ore, ori un test antigen rapid certificat, care nu trebuia să fie mai vechi de maximum 24 de ore. Dovada pentru fiecare dintre acestea se putea face fie prin documente în format tipărit, fie prin documente prezentate în format electronic.
Trecerea la aceste praguri de funcționare se datorează scăderii incidenței la nivel național, regulile fiind valabile dacă incidența cumulată este de maximum 3 la mia de locuitori.
România se află, în acest moment, în scenariul verde, în cadrul căruia
toate județele au o
incidență cumulată a cazurilor pe 14 zile la mia de locuitori
de sub 1,5, ceea înseamnă că regulile menționate sunt aplicabile pe întreg teritoriul țării. Cu toate acestea, pot exista localități în care situația să stea diferit față de cea de la nivelul județului din care face parte.