avocatnet.ro 
CCR a reținut astfel că măsura anulării unor obligații fiscale reprezintă o opțiune a legiuitorului, o excepție de la regulă, și nu un drept fundamental al contribuabilului.
Așadar, după cum se arată în motivarea CCR, întrucât principiul legalității nu permite interpretarea în mod extensiv a dispozițiilor legale, regula potrivit căreia “exceptio est strictissimae interpretationis (excepția este de stricta interpretare - n. red.) este pe deplin aplicabilă” în materie fiscală.
De asemenea, se menționează în decizia amintită, ținând cont că taxele și impozitele constituie venituri ale bugetului de stat, prin care acesta își acoperă cheltuielile și își îndeplinește misiunea constituțională, este evidentă prioritatea interesului public față de interesul privat.
Este lesne de înțeles că, așa cum evidențiază CCR, încasarea impozitelor și taxelor rămâne sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar, motiv pentru care numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale.
În consecință, CCR a apreciat că astfel de măsuri de anulare a obligațiilor fiscale reprezintă “expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor, fiind o măsură de protecție a bugetului general consolidat, respectiv a bugetelor locale, după caz”.
Ce se susținea în excepția de neconstituționalitate ridicată, respinsă de CCR
În cadrul excepției de neconstituționalitate ridicate, care a fost respinsă prin decizia CCR menționată, reclamantul susținea că sintagma “și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi” din art. 1 alin. (1) din Legea 209/2015 privind anularea unor obligații fiscale este neconstituțională. Alineatul amintit prevede că “[s]e anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În acest sens, analizând expunerea de motive a Legii nr. 209/2015, CCR a reținut că “promovarea acestui act normativ a fost determinată, printre altele, de necesitatea înlăturării inechităților apărute în aplicarea prevederilor Codului fiscal în ceea ce privește recalificarea unor activități independente ca activități dependente”. Astfel, ținând cont de evaluarea contextului în care a fost adoptată această lege și a scopului urmărit de legiuitor, CCR a observat că “textul de lege criticat stabilește beneficiarii „actului de clemență“, legiuitorul fiind singurul în măsură să prevadă atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligații fiscale de către anumite categorii de contribuabili, cât și condițiile în care se realizează această măsură fiscală”.
Autoarea excepției de neconstituționalitate arăta, în susținerea excepției ridicate, că “(…), spre deosebire de contribuabilii care intră în sfera de aplicare a legii pentru simplul fapt că nu au achitat debitele fiscale impuse, (...), contribuabilii care s-au conformat cu bunăcredință obligației legale de plată a obligațiilor fiscale și care au suferit un prejudiciu patrimonial real și nemijlocit sunt, în realitate, cei pe care scopul declarat al legii i-a avut în vedere pentru îndreptarea inechității cauzate în trecut. Cu toate acestea, tocmai contribuabilii care au plătit obligațiile fiscale au fost excluși de la aplicabilitatea legii în versiunea finală adoptată de Parlamentul României. În consecință, tratamentul diferențiat aplicat contribuabililor care au plătit contravine înseși finalității legii, nefiind nici just și nici rezonabil”.
CCR a indicat însă că o eventuală admitere a acestei excepții de neconstituționalitate ar fi putut conduce la o destabilizare, o rupere a echilibrului bugetar și ar fi încurajat contribuabilii la nerespectarea obligațiilor legale care le revin, dar și a celor constituționale, care consacră, în mod expres, obligația fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice.
Dorin999