- cererea de portare nu este corect completată;
- datele de identificare a abonatului sunt incorecte sau nu corespund cu numărul ce se dorește portat;
- numărul se regăsește în una dintre categoriile de resurse de numerotație exceptate de la portabilitatea numerelor (numere interne ale operatorilor, numere naționale scurte de tipul 1tv(xyz) etc.);
- operatorul donor nu furnizează servicii prin intermediul numărului respectiv (de exemplu, prin încetarea contractului ca urmare a unei solicitări venite din partea utilizatorului anterior depunerii cererii de portare);
- numărul pentru care se solicită portarea nu a fost utilizat pentru convorbiri în rețeaua operatorului donor;
- cartela SIM este declarată pierdută ori furată.
Așa cum apare în comunicatul ANCOM, nu pot fi considerate motive de refuz al portării:
- existența unor datorii ale abonatului către operatorul donor;
- existența unei durate minime a contractului încheiat cu operatorul donor;
- suspendarea furnizării serviciului prin intermediul numărului respectiv.
Odată cu depunerea cererii și acceptarea acesteia de către noul operator de telefonie, contractul cu vechiul operator încetează automat, nefiind necesar vreun demers suplimentar.
După cum atenționează ANCOM, „[p]ortarea numărului de telefon către un alt operator nu anulează obligațiile asumate de utilizatori la semnarea contractului cu operatorul inițial. De exemplu, dacă se solicită portarea înainte de expirarea perioadei minime a contractului, este posibil ca utilizatorul să fie nevoit să achite penalități de reziliere anticipată, iar dacă sunt facturi restante, acestea vor trebui achitate. Același principiu se aplică și în cazul în care utilizatorii au achiziționat echipamente odată cu achiziționarea serviciului de comunicații electronice”.
În mod normal, solicitarea unei taxe de reziliere, atunci când clienții doresc încetarea contractului de telefonie mobilă, este considerată, potrivit legislației în vigoare, abuzivă. Totuși, în anumite situații, această solicitare este considerată justificată. Mai multe detalii se pot găsi în acest material.
În luna aprilie, ANCOM a făcut mai multe verificări la principalii operatori de servicii de comunicații electronice, unul dintre aceștia fiind amendat cu 15.000 lei pentru refuzul portării unui număr de telefon.
Comentarii articol (0)