OUG nr. 148/2024, recent oficializată, prevede o nouă amânare a termenului pentru certificarea obligatorie a operatorilor economici și pentru perfecționarea continuă a specialiștilor din domeniul construcțiilor, termen care urma să se împlinească peste mai puțin de două săptămâni - mai exact, noul termen este 31 decembrie 2026.
Asta după ce OUG nr. 33/2023 venise cu ultima amânare. Acest tip de certificare a fost introdus inițial prin Legea nr. 163/2016 și trebuia să se aplice efectiv de la data de 24 februarie 2018. Ulterior, certificarea obligatorie a constructorilor a fost amânată de două ori prin OUG - pentru 25 august 2019, iar apoi pentru 25 august 2021.
Potrivit Legii nr. 190/2021 din 25 august 2023 constructorii ar fi trebit să fie certificați, după cum urmează:
- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare și/sau consultanță în construcții;
- certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construire;
- perfecționarea profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor.
Doar că Guvernul a stabilit o nouă amânare, prin OUG nr. 33/2023 stabilind că termenul-limită e 31 decembrie 2024.
La momentul amânării inițiale, după cum se arăta în motivarea de atunci, era explicat că implementarea mecanismului de certificare este un proces de durată și că e necesară crearea unei platforme speciale. De asemenea, conform aceleiași motivări, „potrivit datelor de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în România sunt înscrise peste 87.000 de societăți comerciale ce au în obiectul de activitate activități care intră sub incidența” acestor prevederi legale anterior menționate. Acest lucru presupune că toate aceste peste 87.000 de societăți comerciale ar trebui să solicite autorității competente certificarea cu pricina, aspect care “poate duce, prin impunerea condiției de acces pe piața construcțiilor numai a operatorilor economici din construcții având certificarea calificării tehnico-profesionale, la un blocaj în domeniul investițiilor în construcții, indiferent de sursele de finanțare ale acestora, fonduri private sau fonduri publice, naționale sau europene.” Precizăm că această statistică a societăților comerciale care intră sub incidența prevederilor menționate datează din anul 2018. De atunci și până acum, cu siguranță, acest număr s-a modificat.
Legat de certificarea obligatorie și perfecționarea continuă a specialiștilor din domeniul construcțiilor, trebuie menționat că, în urma discuțiilor ce vizează proiectul Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, aflat de ceva vreme în Parlament, s-a decis ca certificarea să vizeze doar firmele de execuție - desigur, proiectul abia a trecut de Senat, în mod tacit, în iunie 2023, așa că nu știm exact care va fi forma ce va obține votul final sau când se va întâmpla asta.
Cum motivează Guvernul amânarea
„(...) întrucât completarea sistemului calităţii în construcţii cu cele trei componente atrage obligativitatea operatorilor economici care acţionează pe piaţa construcţiilor de a obţine, anterior desfăşurării activităţii, certificarea în domeniu, fapt ce impune instituirea unui regulament de certificare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, document ce nu a fost elaborat în contextul în care Guvernul a transmis spre dezbatere Parlamentului, conform Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, un proiect de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, cu soluţii legislative diferite,
întrucât în contextul alegerilor parlamentare dezbaterea cu privire la proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului aflat în dezbatere la Parlament nu poate fi finalizat înainte de data de 31 decembrie 2024,
având în vedere faptul că menţinerea în vigoare a termenului de 31 decembrie 2024 ca dată-limită pentru intrarea în vigoare a lit. m), n) şi o) ale art. 9 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar însemna că toate societăţile care au ca obiect de activitate proiectarea, consultanţa şi execuţia în domeniul construcţiilor, atât clădiri, cât şi construcţii inginereşti, ar trebui să solicite autorităţii competente certificarea, astfel cum urmează să fie definită, fapt ce poate duce, prin impunerea condiţiei de acces pe piaţa construcţiilor numai operatorilor economici din construcţii având certificarea calificării tehnico-profesionale, la un blocaj în domeniul investiţiilor în construcţii, indiferent de sursele de finanţare ale acestora, fonduri private sau fonduri publice, naţionale sau europene”, scrie în expunerea de motive a OUG 148/2024.
Guvernul explica în 2023 că mediul profesional și universitar s-a poziționat împotriva certificării firmelor de proiectare. Însă, așa cum subliniază ministerul care a propus prima măsură de amânare, „sisteme de certificare a firmelor de execuție există în foarte multe țări, atât din cadrul UE, cât și din afara UE”.
Cât despre cerința perfecționării continue, aceasta poate să fie asigurată exclusiv în cadrul instituțiilor de învățământ superior, nu și de alte entități precum firme specializate, organizații patronale și profesionale, care au conform legislației muncii posibilitatea să organizeze cursuri de formare.
„Cu toate acestea, deși termenul a fost prorogat succesiv în continuare nu toate universitățile din țară asigură aceste tipuri de formare drept pentru care intrarea în vigoare a acestui termen ar conduce la o reducere semnificativă a numărului de verificatori de proiecte, experți tehnici, responsabili tehnici cu execuția, diriginți de șantier și auditori energetici pentru clădiri, fiind direct afectat procesul de implementare a investițiilor publice”, susțineau în 2023 cei de la Ministerul Dezvoltării.