„Indiferent de frecvența călătoriilor, o asigurare poate reduce riscul pierderilor financiare, în cazul în care lucrurile nu merg conform planului. Spre exemplu, în 2020, chiar și în contextul pandemiei de COVID-19, companiile de asigurare Membre UNSAR au plătit despăgubiri de peste 24,5 milioane lei, din care 22,6 milioane lei pentru cheltuieli medicale, iar restul pentru acoperirea unor riscuri precum anularea călătoriei (storno), problemele cu bagajele, răspunderea civilă, pierderea documentelor, întreruperea călătoriei etc.”, transmite Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), în prezentarea ghidului întocmit cu Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România.
Asigurările de călătorie se pot face atât pentru călătoriile în afara țării, cât și pentru cele din țară.
Ce riscuri pot să acopere aceste asigurări de călătorie? În funcție de tipul de asigurare pentru care se optează, pot fi asigurate riscuri medicale (cheltuielile pentru asistență medicală, consultații și tratamente medicale, servicii de ambulanță, intervenții în caz de urgență, spitalizare în spitale acceptate și recomandate de societatea de asigurări, plata cheltuielilor efectuate pentru produse farmaceutice ș.a.m.d.), inclusiv cheltuielile medicale legate de COVID-19, dar și alte tipuri de riscuri, precum anularea călătoriei, întreruperea ori extinderea ei, servicii de asistență rutieră, asigurarea bagajelor, pierderea documentelor, întârzierea mijloacelor de transport etc. De pildă, sunt asigurători care oferă în pachetele de asigurări medicale de călătorie posibilitatea returnării banilor de vacanță în cazul în care călătorul asigurat a fost diagnosticat cu COVID-19 înainte de plecare și nu mai poate efectua călătoria.
Asigurarea se poate încheia în numele fiecărui călător, dar și pentru un grup de persoane, potrivit ghidului UNSAR.
„Consultanța oferită de către distribuitorii în asigurări este foarte importantă în ceea ce privește achiziția unui produs de asigurare. Ca și în cazul altor forme de asigurare, mai întâi trebuie să fie înțeleasă nevoia asiguratului, urmând ca soluția oferită să fie una personalizată care să corespundă cerințelor și necesităților acestuia. Detalii referitoare la riscurile acoperite, obligațiile asiguratului și ale asigurătorului, precum și excluderile (situațiile în care nu puteți beneficia de despăgubire) pot fi regăsite în condițiile de asigurare, iar în formă restrânsă sunt oferite în cadrul documentului de informare privind produsul de asigurare denumit IPID – oferit obligatoriu, gratuit, anterior încheierii oricărui contract. Vă recomandăm să le studiați înainte de a solicita emiterea poliței, pentru a putea lua decizia corectă în ceea ce privește acoperirea de care aveți nevoie. După emiterea poliței, este foarte important să verificați corectitudinea datelor cuprinse în aceasta pentru a nu întâmpina dificultăți în momentul în care va trebui avizat un eventual incident”, potrivit ghidului.
Ghidul complet poate fi consultat aici.
În acest context, reamintim că, potrivit autorităților, de la 1 iulie certificatele digitale verzi, adică documentele care vor facilita deplasarea cetățenilor europeni în statele Uniunii, vor fi implementate în țara noastră prin intermediul unui website pus la punct de STS. Certificatul va conține un cod QR, ce face mai rapidă înregistrarea și verificarea datelor conținute de document, și va putea fi obținut de cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19, cei care s-au recuperat după această boală sau cei care dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 (nu mai vechi de 72 de ore).
De asemenea, e posibil ca în săptămânile următoare condițiile de călătorie în Uniunea Europeană să fie clarificate și simplificate, Comisia Europeană făcând în acest sens o propunere Consiliului cu privire la adoptarea următoarelor măsuri:
- persoanele complet vaccinate care dețin certificate de vaccinare în conformitate cu certificatul COVID digital al UE ar trebui să fie exceptate de la testele legate de călătorie sau de carantină la 14 zile după ce au primit ultima doză. Această măsură ar trebui includă și persoanele recuperate care au primit doar prima doză de vaccin. În cazul în care statele membre acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la restricțiile la libera circulație și în alte situații, de exemplu după prima doză dintr-o serie de 2 doze, acestea ar trebui să accepte, de asemenea, în aceleași condiții, certificate de vaccinare pentru un vaccin Covid-19;
- persoanele recuperate, care dețin certificate de vaccinare în conformitate cu certificatul COVID digital al UE ar trebui să fie exceptate de la testarea legată de călătorie sau de carantină în primele 180 de zile după un test PCR pozitiv;
- persoanele cu un certificat de test valid în conformitate cu certificatul COVID digital al UE ar trebui să fie exceptate de la posibile cerințe de carantină. Comisia propune o perioadă de valabilitate standard pentru teste: 72 de ore pentru testele PCR și, dacă se acceptă de către un stat membru, 48 de ore pentru testele rapide antigen;
- „frâna de urgență”: statele membre ar trebui să reintroducă restricții de călătorie pentru persoanele vaccinate și recuperate dacă situația epidemiologică se deteriorează rapid sau în cazul în care a fost raportată o prevalență ridicată a variantelor care produc îngrijorare sau necesită atenție sporită.
Comentarii articol (1)