Deşi regulile privind stimulentul de inserţie acordat salariaţilor care se întorc din concediul de creştere a copilului (CCC) s-au modificat în urmă cu aproape o lună,
perioada de timp care trebuie respectată de aceştia pentru notificarea angajatorului privind reluarea activităţii a rămas aceeaşi.
La începutul lunii aprilie au fost operate o serie de
modificări legate de acordarea stimulentului de inserţie, prin intermediul OUG 26/2021, modificări ce au devenit oficiale prin schimbările aferente şi ale normelor de aplicare, prin
HG 536/2021 oficializată pe 17 mai. Cele două acte normative prevăd că, pentru a beneficia de stimulentul de inserţie,
părintele se poate întoarce la birou oricând până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul celui cu dizabilităţi.
Anterior modificărilor făcute prin actele normative menţionate mai sus, pentru ca un salariat sau salariată să beneficieze de stimulentul de inserţie la întoarcerea din CCC trebuia să îşi reia activitatea cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani în cazul celui cu dizabilităţi.
Totuşi, indiferent de modificările apărute, angajatorul trebuie să ştie că
notificarea din partea salariatului privind reluarea activităţii trebuie făcută cu cel puţin 30 de zile înainte de revenirea efectivă la muncă. Această prevedere a fost menţinută chiar şi în contextul ultimelor schimbări.
"În cazul persoanei îndreptățite care are calitatea de salariat și care se întoarce la activitatea profesională pentru a obține stimulentul de inserție, aceasta are obligația de a anunța, în scris, angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte intenția de reluare a raportului de muncă sau de serviciu", scrie în
OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.
Tot OUG nr. 111/2010 stabileşte că îi este
"interzis angajatorului să restricţioneze accesul salariatei/salariatului la acordarea stimulentului de inserţie, dacă aceasta/acesta şi-a îndeplinit obligaţia" de notificare cu cel puţin 30 de zile înainte. Acelaşi act normativ prevede şi o
amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 lei pentru angajatorii care încearcă să împiedice salariata/salariatul să beneficieze de stimulent de inserţie.
De menţionat este şi dacă celelalt părinte (care nu s-a aflat în CCC) nu îşi ia luna aferentă, cunoscută şi sub numele de "luna tatălui", concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului se reduc cu o lună faţă de împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani a copilului. Astfel, părintele care s-a aflat în CCC are două variante la dispoziţie: fie îşi ia de la angajator concediu fără plată pentru perioada rămasă până la finalizarea concediului de creştere, fie îşi reia activitatea la locul de muncă.
Pentru a beneficia de stimulent de inserţie, salariatul trebuie să primească
din partea angajatorului dovada din care să reiasă data cu care începe activitatea (decizie/dispoziţie de reluare a activităţii) sau contractul de muncă (pentru persoanele care încep activitatea la alt loc de muncă decât la cel unde au avut suspendat contractul de muncă).
După reluarea activităţii,
angajatorul are obligaţia să comunice agenţiei teritoriale de plăţi şi inspecţie socială, în termen de cinci zile de la reluarea efectivă, faptul că salariatul care beneficia de CCC a revenit la muncă.