Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 388/2021, publicat miercuri în Monitorul Oficial nr. 617 aduce o completare Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor ce sunt aplicate în baza art. 55 din Legea concurenței.
Unica prevedere nouă se referă la posibilitatea (atenție! nu obligația) de a reduce cu până la 10% amenzile, având în vedere contextul economic din sectorul în care a avut loc încălcarea - dacă acesta a fost unul defavorabil și dacă acest lucru „se reflectă obiectiv și substanțial în situația financiară a întreprinderii”. De asemenea, entitatea sancționată e cea care trebuie să ceară această reducere.
Diminuarea se referă la amenda rezultată după individualizarea sancțiunii, în orice caz (adică după stabilirea circumstanțelor agravante sau atenuante, care fac ca nivelul de bază al amenzii să fie scăzut sau ridicat cu 5-10% pentru aproape fiecare circumstanță reținută).
Amenzile pentru contravențiile din zona concurenței pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri, potrivit Legii concurenței, iar minimul amenzii nu poate fi mai mic de 0,5% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării.
Spre finalul anului trecut, Înalta Curte stabilea chiar că amenzile din acest sector nu pot fi plătite la jumătate din minimul legal, așa cum e regula pentru cea mai mare parte a amenzilor contravenționale de la noi. Decizia Curții a plecat de la ideea că regulile de concurență sunt norme de importanță fundamentală în Uniunea Europeană, iar o scădere radicală a amenzii ar face inefectiv efectul disuasiv al sancțiunilor contravenționale pentru nerespectarea normelor de concurență.