OUG nr. 80/2021 a venit cu modificări de natură să simplifice procesului de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu. Actul normativ stabileşte un nou termen-limită pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu de către clădirile care nu sunt conforme cerinţelor ISU, respectiv data de 31 decembrie 2022, doar dacă beneficiarii fac dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii contractelor pentru proiectarea şi executarea lucrărilor pentru conformarea construcţiei la cerinţa de securitate la incendiu.
Acum, Ministrul Afacerilor Interne pune în dezbatere și proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, adică noile norme, cele care vor înlocui actualul Ordin MAI nr. 129/2016.
Ce noutăți a adus ordonanța, care vor fi acum preluate și în noile norme? De pildă, faptul că sunt exceptate de la obligaţia de obţinere a avizelor şi autorizaţiile de securitate la incendiu lucrările ce privesc îmbunăţătirea construcţiilor, cum ar fi lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii (lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia), lucrări de extindere sau schimbări de destinaţie ale unor încăperi deja existente, amenajarea grupurilor sanitare, a camerelor tehnice sau executarea de lucrări la acestea. Această prevede vizează, în principal, unităţile de învăţământ din mediul rural, la care grupurile sanitare sunt amenajate în cadrul construcţiei şcolii, se menţionează în nota de fundamentare a actului normativ.
Totuşi, aceste lucrări vor trebui să îndeplinească cerinţele de rezistenţă mecanică şi stabilitate şi cele sanitare. Până acum, avizele de securitate la incendiu erau solicitate prin certificate de urbanism şi stăteau la baza emiterii autorizaţiei de construire.
"Asta înseamnă că de acum unele lucrări se vor putea desfășura mult mai simplu, mult mai uşor, fără să facem rabat la siguranță, dar sunt multe din aceste lucrări care blocau luni de zile realizarea lor sau punerea lor în funcțiune, în așteptarea avizelor și autorizațiilor", a declarat atunci Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, după şedinţa de Guvern în care s-a adoptat ordonanța.
De asemenea, OUG modifică Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi clarifică situaţiile în care este obligatorie obţinerea avizului de securitate la incendiu şi în care este necesară obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.
Astfel, se stabileşte că este obligatorie obţinerea avizului de securitate la incendiu:
- înainte de începerea lucrărilor de execuţie la construcţii sau amenajări noi;
- pentru modificarea şi/sau schimbarea destinaţiei construcţiilor deja existente;
- pentru modificări de compartimentare nestructurală, demontabilă, realizată din materiale uşoare;
- pentru schimbarea destinaţiei construcţiilor, dacă nu sunt necesare autorizaţii de construire/desfiinţare;
- pentru lucrări de intervenţii pentru executarea instalaţiilor specifice prevenirii şi stingerii incendiilor, lucrări de compartimentare provizorie nestructurală;
- pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, în etapa studiului de fezabilitate sau documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, în cazul obiectivelor de investiţii;
- pentru obţinerea autorizaţiei de construire, pentru celelalte obiective de investiţii.
În cazul proiectelor-tip ale construcţiilor cu grad mare de repetabilitate, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă certifică îndeplinirea cerinței de securitate la incendiu prin emiterea unui acord, în condițiile stabilite de normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu.
Obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu va fi necesară pentru construcţiile şi amenajărilor noi şi a celor existente pentru care s-au executat lucrări de modificare şi/sau schimbare a destinaţiei. Obligaţia de solicitare a autorizaţiei revine beneficiarului investiţiei.
Autorizaţia de securitate la incendiu va rămâne valabilă în cazul construcţiilor la care se schimbă destinaţia, dacă noua destinaţie respectă toate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare privind cerinţa de securitate la incendiu şi dacă lucrările nu necesită autorizaţie de construire. Mai exact, beneficiarii nu vor mai întocmi o nouă documentaţie tehnică de proiectare, fiind suficientă doar evaluarea acestei construcţii din prisma noii destinaţii.
"Debirocratizarea procesului de autorizare prin menținerea valabilității autorizației de securitate la incendiu în cazul construcțiilor la care se schimbă destinația, în condițiile în care noua destinație respectă toate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare privind cerința securității la incendiu. Până acum, schimbarea destinației însemna un nou proces de autorizare, trebuia obligatoriu să fie cerut. Acum se face o excepție, dacă destinația nu schimbă anumite lucruri fundamentale care necesită acest lucru rămâne autorizația valabilă", a mai explicat Raed Arafat anul trecut.
Atenție! Prevederile proiectului de ordin NU sunt încă oficiale, ordinul trebuind aprobat de ministru și publicat în Monitorul Oficial.