avocatnet.ro 
Munca suplimentară poate fi prestată numai de salariații angajați cu normă întreagă și numai cu acordul lor și, presupunând că aceste două condiții principale sunt îndeplinite, analizăm în cele ce urmează modul în care este compensată.
Util: Munca suplimentară - 15 lucruri esențiale pe care trebuie să le cunoști
Ca regulă, Codul muncii (art. 122) prevede compensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. Mai mult, regula este acordarea orelor libere după efectuarea muncii suplimentare, excepția fiind posibilitatea acordării unor ore libere plătite în avans, dar numai în situația în care angajatorul își reduce temporar activitatea, iar recuperarea acestora se face în cel mult 12 luni. Excepția este, de fapt, o alternativă a „șomajului tehnic”, așa cum este el reglementat în cuprinsul art. 53 din Codul muncii.
Art. 123 din Codul muncii se referă la situațiile în care, din motive obiective, angajatorul nu-și poate îndeplini obligația ce-i revine conform art. 122, nefiind o veritabilă alternativă, ci o excepție de la regula generală, compensarea cu ore libere plătite. Nici nu este necesar să mai analizăm conținutul celor două articole din punct de vedere al tehnicii legislative (fiind oricum evidentă succesiunea articolelor), ci ne putem raporta la importanța repausului zilnic, săptămânal și anual, cel puțin din perspectiva asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă.
Avem astfel obligația angajatorului de a compensa munca suplimentară prin ore libere plătite într-un interval care nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, compensarea se face prin adăugarea unui spor corespunzător numărului de ore prestate în afara duratei normale de muncă. Sporul va fi de cel puțin 75% din salariul de bază, așa cum prevede art. 123 alin (2) și este rezultatul negocierii individuale sau colective.
Discutând din punct de vedere practic și raportându-ne la contractele colective negociate și semnate de către unele organizații sindicale, un spor de 100% aplicat unui număr de 8 ore/săptămână prestate suplimentar reprezintă un venit suplimentar de 25% față de salariul de bază, acest procent fiind relativ atractiv, în special în cazul lucrătorilor cu salariul minim brut pe țară.
În același timp, angajatorul nu poate decide unilateral acordarea sporului înaintea împlinirii termenului de 60 de zile, această compensare fiind posibilă cu acordul salariatului sau conform prevederilor contractului colectiv de muncă. În situația în care angajatorul nu a compensat munca suplimentară prin acordarea orelor libere plătite în termenul de 60 de zile, salariații au dreptul la sporul prevăzut de art. 123 alin (2) sau cel negociat individual ori colectiv, însă acesta va fi de cel puțin 75% raportat la salariul de bază.
Dreptul salariatului la acordarea sporului se naște după împlinirea termenului de 60 de zile, pentru fiecare oră prestată suplimentar, în ordine cronologică și se prescrie în termen de 3 ani, în aceeași ordine.
Altfel spus, salariații se pot adresa instanței pentru a obliga angajatorul la plata sporului pentru munca prestată suplimentar după 60 de zile din momentul în care aceasta a fost prestată, dar nu mai târziu de 3 ani. Termenul de 3 ani curge din momentul în care s-a împlinit cel de 60 de zile, deci vorbim de 3 ani și 60 de zile din momentul în care munca suplimentară a fost prestată.
Important! Termenul de 3 ani se raportează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu la cel în care se pronunță hotărârea, iar salariații pot solicita instanței să oblige angajatorul și la plata unor daune-interese, conform dispozițiilor legale.
popioanapaula