Munca‌ ‌suplimentară - 15‌ ‌lucruri‌ ‌esențiale‌ ‌pe‌ ‌care‌ ‌trebuie‌ ‌să‌ ‌le‌ ‌cunoști‌

Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractuale. 

Conform dispozițiilor Codului muncii, durata normală a timpului de muncă, pentru salariații cu normă întreagă, este de opt ore/zi, respectiv 40 de ore/săptămână. Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.

Principalele lucruri esențiale pe care trebuie să le ai în vedere atunci când activitatea ta presupune muncă suplimentară sunt următoarele:

• Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
• Salariații angajați în baza contractelor de muncă cu timp parțial nu pot presta muncă suplimentară.
• Munca suplimentară necesită acordul salariatului.
• Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, cu următoarele excepții:

a) Durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

b) Contractele colective de muncă pot prevedea o perioadă de referință de cel mult 12 luni, cu condiția respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților. Aceste clauze vor avea la bază motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii

c) Perioada de suspendare a contractului individual de muncă și durata concediului de odihnă nu intră  în calculul perioadei de referință.

• Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de opt ore.
• Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
• Repartizarea inegală a programului de lucru trebuie specificată expres în contractul individual de muncă.
• Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.
• Programul de muncă și modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoștință salariaților și sunt afișate la sediul angajatorului.
• Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
• Angajatorul poate acorda, în avans, zilele libere plătite. Acestea vor fi compensate de către salariați, prin efectuarea orelor suplimentare, în următoarele 12 luni.
• În situația în care munca suplimentară este compensată prin ore libere, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
• Dacă angajatorul nu poate compensa munca suplimentară prin ore libere în termen de 60 de zile calculate din momentul prestării, în luna următoare salariații vor beneficia de un spor la salariu (pentru orele suplimentare). Sporul este negociabil, dar nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
• Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, cu excepția salariaților care lucrează în ture (schimburi). În cazul acestora, repausul minim este de opt ore.
• Munca efectuată în zilele de sâmbătă, duminică, în sărbătorile legale sau în zilele libere negociate prin contractele colective de muncă este reglementată distinct în Codul muncii.

Un caz neprevăzut în cadrul Codului muncii, dar obligatoriu la nivel european, este cel al conducătorilor auto care nu pot presta muncă suplimentară, fiind instituite reguli prin Regulamentul privind armonizarea unor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere.

În cazul salariaților aflați sub incidența Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea nr. 153/2017), bugetarii, în mare, compensarea orelor suplimentare prin acordarea unui spor la salariu este posibilă numai în situația în care efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris și fără a se depăși 360 de ore anual. De asemenea, tot în cazul acestor salariați, pentru prestarea de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților.

Prin modificările ulterioare ale Legii 153/217 au fost introduse o serie de excepții de la obligativitatea compensării cu prioritate prin ore libere a muncii suplimentare pentru personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut - detalii, aici.