ACCES PREMIUM
Activitatea pe care o prestează judecătorii în condiţiile existenței unei scheme incomplete de personal nu constituie muncă suplimentară, a clarificat recent Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Munca suplimentară este doar cea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
În zilele când ar trebui acordat repausul săptmânal nu putem vorbi de muncă suplimentară, dar există o permamentă confuzie în acest sens. Pornind de la înțelegerea săptămânii de lucru, trecând prin toate regulile care țin de organizarea acestuia și respectând drepturile angajaților la repaus zilnic și săptămânal, este evident că un angajat care a lucrat de luni până vineri nu poate să lucreze și sâmbătă sau duminică, iar asta să se numească muncă suplimentară așa cum e permisă ea de Codul muncii.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
Jurisprudență utilă
Miile de ore suplimentare adunate într-o perioadă de 25 - 30 de luni de muncă reprezintă o chestiune (un abuz) cu care ne-am mai întâlnit, indiferent că vorbim de angajații de la privat sau din sistemul public. Reperele esențiale legate de timpul de muncă, de repaus, scopul și condițiile de efectuare a muncii suplimentare, cel mai adesea complet trecute cu vederea. În speța pe care o avem azi în față însă cel mai șocant aspect e chiar o prevedere din contractul colectiv de muncă, prin care părțile, cu încălcarea flagrantă a legii, au decis să legitimeze munca suplimentară în situații aproape absurde.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Munca suplimentară e tratată la nivel legislativ ca o excepție, legea limitând durata normală de muncă la opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână. Această reglementare protejează sănătatea și bunăstarea lucrătorilor, prevenind riscurile asociate cu stresul și epuizarea. Compensarea orelor suplimentare se face prin acordarea de timp liber plătit, iar plata unui spor este o măsură excepțională. Dacă orele peste program se tot adună în ideea rotunjirii unor venituri, se adună și în detrimentul sănătății.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
O evidență corectă a timpului de muncă este esențială pentru asigurarea remunerației corecte, respectarea drepturilor angajaților și prevenirea eventualelor sancțiuni, amenzile pentru neîndeplinirea acestei obligații variind între 1.500 și 3.000 de lei - însă ar trebui să privim dincolo de amenda asta, către alte sancțiuni sau răspunderi incidente. Implementarea unei politici clare de înregistrare a timpului de lucru nu doar că facilitează gestionarea eficientă a resurselor umane, dar contribuie și la consolidarea încrederii reciproce între angajatori și angajați, precum și la prevenirea problemelor de sănătate cauzate de suprasolicitare.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
În cazul contractelor de muncă cu timp parțial, Codul muncii interzice efectuarea de ore suplimentare, iar această interdicție trebuie menționată în mod explicit în contractul individual, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna în practică. Angajații, în special tinerii sau cei cu un nivel de educație scăzut, pot fi nevoiți să lucreze ore în plus fără a fi conștienți că ceea ce fac e muncă nedeclarată. În cazul unui control, angajatorul riscă amenzi, dar angajatul afectat nu are garanția primirii remunerației pentru orele lucrate, fiind nevoit să se adreseze instanței pentru asta.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
Angajații au dreptul la scurte perioade de repaus în timpul programului, între două zile de muncă, săptămânal și anual, pe lângă diverse alte libere la care au dreptul prin lege sau chiar contractele de muncă. Când intervine munca suplimentară și într-un regim constant, nu de excepție, echilibrul acestor perioade este ușor deranjat.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Deși munca în weekenduri, pe lângă cele cinci zile de lucru consecutive, nu este ceva interzis și poate apărea ca necesitate absolută din când în când, angajatorii uită sau se facă că uită de toate aspectele pe care trebuie să le aibă în vedere atât pentru a adresa această necesitate în condiții de legalitate, cât și pentru a remunera oamenii în mod corespunzător.
Citește articolul
ACCES PREMIUM
Realități de pe piața muncii
Un angajator încearcă, prin prevederi interne, să creeze aparența unui program de lucru care nu se abate atât de tare de la litera legii - doar că prevederile interne nu au niciun efect asupra prevederilor legale imperative. Astfel, un angajat care, de fapt, totalizează 12 ore la lucru pe zi, are opt ore de muncă și vreo patru în deplasări zilnice, din care angajatorul percepe ca ore suplimentare doar două, restul de două nefiind luate în seamă la nivel formal.
Situația în care se află cel din povestirea de azi nu este una izolată și mulți lucrători efectuează zilnic deplasări în interes de serviciu, ceea ce poate însemna depășirea timpului normal de lucru stabilit în contractul individual de muncă, iar încadrarea acestor perioade nu este întotdeauna evidențiată ca fiind muncă suplimentară. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Deși mulți angajați se așteaptă la un spor ca modalitate principală de recompensare a orelor muncite peste program ori în zilele de sărbătoare legală, recompensarea acestora se face, conform legii, în primul rând prin acordarea de timp liber corespunzător - dreptul la spor se naște abia după o perioadă de timp în care recompensarea cu timp liber nu a avut loc (altfel spus, sporul e subsidiar). Concret, însă, de când au angajații posibilitatea să reclame faptul că nu au fost recompensați pentru acele ore sau zile de muncă? Totodată, merită subliniat că a face o reclamația la inspectorat nu garantează recuperarea sumelor datorate de angajator, însă asta nu trebuie să descurajeze angajații să reclame neregulile de la locul de muncă.
Citește articolul
avocatnet.ro explicăm legislația
Alexandru Boiciuc 
Dan Năstase 
Simona Voiculescu 
