Piața muncii este într-o continuă schimbare, iar drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor sunt subiecte de mare interes și dezbatere, în special atunci când ele ignorate. Recent, pe forumul avocatnet.ro a apărut o întrebare care pune la îndoială modul în care sunt respectate normele de bază ale unei relații de muncă:
„Patronul are dreptul de a mă concedia dacă refuz să lucrez ore suplimentare și să muncesc conform contractului de muncă?”
E clar că această întrebare nu este doar o simplă curiozitate, ci reflectă o preocupare reală a unor angajați care se confruntă cu situații în care munca suplimentară este impusă, uneori chiar sub amenințarea concedierii.
Importanța subiectului este evidentă, deoarece orele suplimentare pot avea un impact semnificativ asupra echilibrului dintre viața profesională și cea personală a angajaților și, în plus, constatăm că atunci când regulile sunt ignorate, refuzul de a lucra ore suplimentare poate conduce la conflicte între angajați și angajatori, afectând astfel relațiile de muncă și productivitatea.
Pe de altă parte, angajatorii trebuie să înțeleagă faptul că respectarea obligațiilor legale nu este opțională și să gestioneze cerințele de muncă suplimentară într-un mod echitabil și conform legislației.
În cadrul ansamblului normativ care guvernează relațiile de muncă, orele suplimentare sunt reglementate clar, pentru a proteja drepturile angajaților, sănătatea și securitatea lor și pentru a asigura un echilibru între viața profesională și cea personală.
Conform Codului Muncii, orele suplimentare sunt acele ore lucrate peste durata normală a timpului de muncă, care este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, fiind posibilă numai în cazul contractelor de muncă cu normă întreagă.
Un alt aspect relevant este legat de modul în care munca suplimentară poate fi prestată, Codul muncii precizând clar că „munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului”, acest aspect fiind și răspunsul la întrebarea lucrătorului care se teme pentru contractul său dacă ar refuza să presteze peste numărul de ore din contract.
Altfel spus, lucrătorii au dreptul de a refuza efectuarea orelor suplimentare solicitate de angajator, iar refuzul nu poate constitui un motiv de concediere.
O soluție a Tribunalului Sălaj pronunțată anul acesta, menținută de Curtea de Apel Cluj, evidențiază o serie de aspecte în privința muncii suplimentare și a clauzei esențiale a contractului individual de muncă „timpul de muncă și timpul de odihnă”, subliniind importanța acesteia.
În acest caz sancțiunea a fost reducerea salariului cu 5% pentru o lună, nu concedierea, iar instanțele au stabilit că refuzul de a îndeplini sarcini în afara timpului de muncă nu poate constitui abatere disciplinară, cu a atât mai puțin să conducă la concediere.
„Importanța timpului de muncă este deosebită deoarece pe de o parte durata muncii este o clauză esențială a contractului individual de muncă, iar, pe de altă parte, în cadrul timpului de muncă salariatul are obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului”, nu în afara acestuia, rezultă din decizia Tribunalului Sălaj.
Instanța mai precizează și că „salariatul trebuie să dispună de timpul său de odihnă care este definit ca durata de timp necesară pentru recuperarea energiei fizice și intelectuale cheltuite în procesul muncii și pentru satisfacerea nevoilor sociale și cultural-educative, durată în care angajatul nu prestează munca la care este obligat în temeiul raporturilor juridice de muncă. Importanța sa deosebită este reliefată de reglementarea sa internațională – art. 24 al Declarației Universale a Drepturilor omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale-, europeană – art.2 din Carta Socială Europeană, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 20003/88/CE - și națională – art. 41 alin. (2) din Constituția României, Art. 133,134, 144-158 din Codul muncii”.
În concluzie, refuzul de a lucra ore suplimentare este un drept al lucrătorului, fiind garantat de legislația muncii, iar angajatorii trebuie să respecte viața privată și să solicite prestarea de ore suplimentare numai în condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, este esențial ca lucrătorii să fie informați și să își cunoască drepturile pentru a evita abuzurile și pentru a se proteja în cazul în care solicitările angajatorului depășesc cadrul legal.
Comentarii articol (0)