Urmează să fie stabilit cadrul legal pentru acordarea compensației pentru chiria soldaților și gradaților profesioniști, să se modifice indemnizația de delegare sau detașare a celor din apărare și ordine publică ce participă la anumite misiuni, precum și exceptarea acestui tip de personal de la înghețările salariale stabilite la final de 2021, alături de majorarea soldei pentru cei din instituțiile de apărare și securitate națională cu 75% în anumite condiții, potrivit unui proiect de OUG pus recent în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Citește articolul
Atunci când ne referim la salariul minim, acesta reprezintă cel mai mic nivel al contraprestației pe care angajatorul are obligația să o plătească, lunar și în bani, pentru un contract de muncă cu normă întreagă. Executivul stabilește un minim pe care firmele trebuie neapărat să îl respecte, iar acel minim nu poate să fie compus din diverse alte contraprestații în afara salariului în sine.
Deși legiuitorul a impus, chiar „expressis verbis”, adică fără nicio îndoială, că angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, pentru a preveni orice depășire a timpului de muncă maxim prevăzut de lege și pentru evitarea sau combaterea muncii nedeclarate sau subdeclarate, o acțiune de control recentă a Inspecției Muncii și Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) a demonstrat (putem spune chiar că a confirmat) că, în ultimii cinci ani, salariații unei firme de pază au prestat muncă suplimentară, nedeclarată și, cel mai probabil, necompensată și/sau neplătită corespunzător într-un cuantum impresionat. Mesajul inspectorilor este destul de clar: sesizați neregulile de la locul de muncă, e dreptul vostru! Citește articolul
Timpul de muncă nu ar trebuie să facă referire doar la prestarea efectivă a muncii de către salariat în interesul angajatorului, ci și atunci când, așa cum se prevede și în Codul muncii, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale. În această categorie intră și timpul petrecut în formare profesională și instruirea în securitatea și sănătatea în muncă (SSM), indiferent că au loc în timpul programului de lucru sau peste, și munca "on-call", dacă sunt îndeplinite o serie de condiții. Le prezentăm pe fiecare în cele ce urmează: Citește articolul
În condițiile în care în timpul stării de alertă, în contextul pandemiei de coronavirus, există obligația de a trimite cel puțin jumătate dintre salariați în telemuncă, considerăm că este important ca firmele să știe că reglementarea aceste activități prin Legea telemuncii conține și sancțiuni ce pot ajunge până la 10.000 lei. Citește articolul
Codul muncii a suferit nu mai puțin de nouă modificări în acest an. De la eliminarea unor obligații referitoare la documentele de muncă, la introducerea semnăturii electronice în relațiile de muncă, noi amenzi și obligații, le prezentăm pe toate în ordinea apariției lor de la începutul lui 2021. Citește articolul
Pe final de an, o serie de modificări fiscale au fost stabilite de autorități, printr-o ordonanță oficializată în weekend. O parte dintre modificări îi vizează pe bugetari, mai exact, salariile acestora, indemnizația de hrană, munca suplimentară, dar și pensiile speciale pentru aleșii locali. Citește articolul
2021 a adus o modificare în privința termenului-limită privind recompensarea orelor suplimentare, de la 60 la 90 de zile. Totuși, acest nou termen de 90 de zile se aplică doar orelor suplimentare care au fost prestate după data de 5 octombrie, când a fost oficializată OUG 117/2021, care a majorat acest termen din Codul muncii, nu și celor acumulate anterior acestei date. Citește articolul
Orele suplimentare sunt reglementate expres de legislația muncii, iar recompensarea lor poate lua două forme: ore libere plătite sau un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Totuși, dacă angajatorul nu oferă niciuna din aceste variante, salariatul nedreptățit are două variante, ambele costisitoare pentru cel dintâi, plângere la Inspecția Muncii, ce se poate solda cu o amendă contravențională, și înaintarea unei acțiuni în instanță pentru recuperarea drepturilor bănești, ce poate avea ca urmări implicații financiare sau chiar penale. Citește articolul
Recenta modificare a Codului muncii, respectiv definirea și incriminarea muncii subdeclarate și modificarea perioadei în care angajatorul trebuie să compenseze munca suplimentară prin ore libere plătite de la 60 de zile la 90 de zile, poate da naștere unor confuzii atunci când ne raportăm la anumite situații. În ce măsură prestarea muncii peste program e sancționată drept muncă subdeclarată, de pildă, este una dintre întrebările pe care le vedem deja ridicate în practică. De aceea, o comparație a regimurilor muncii nedeclarate, subdeclarate și muncii suplimentare este utilă: Citește articolul