Miile de ore suplimentare adunate într-o perioadă de 25 - 30 de luni de muncă reprezintă o chestiune (un abuz) cu care ne-am mai întâlnit, indiferent că vorbim de angajații de la privat sau din sistemul public. Reperele esențiale legate de timpul de muncă, de repaus, scopul și condițiile de efectuare a muncii suplimentare, cel mai adesea complet trecute cu vederea. În speța pe care o avem azi în față însă cel mai șocant aspect e chiar o prevedere din contractul colectiv de muncă, prin care părțile, cu încălcarea flagrantă a legii, au decis să legitimeze munca suplimentară în situații aproape absurde. Citește articolul
Încetarea contractului de muncă în perioada de probă printr-o simplă notificare, fără preaviz și fără motivare, oferă atât angajatorului, cât și salariatului, o flexibilitate sporită, fără a impune obligația unei evaluări formale sau a unei cercetări disciplinare. Cu toate acestea, angajatorul trebuie să respecte procedurile de notificare și să acționeze cu bună-credință, desigur, evitând să abuzeze de acest drept. Citește articolul
Evaluările privind obiectivele de performanță pot fi contestate în instanță din perspectiva legalității procedurii de evaluare. Într-o speță în care angajatorul nu a adaptat obiectivele la condițiile reale de muncă și nu a respectat pe deplin drepturile și responsabilitățile impuse de Codul muncii, judecătorii au ajuns să anuleze o evaluare realizată deficitar, care nu putea reflecta în mod obiectiv performanța angajatului. Citește articolul
Urmările unui accident de muncă pot fi extrem de grave pentru angajați, care se pot alege cu infirmități permanente, regăsindu-se în imposibillitatea de a mai munci sau de a mai presta aceeași muncă precum cea dinaintea accidentului, iar unele afecțiuni pot apărea la ani de zile distanță de accidentul produs. Angajații pot cere despăgubiri de la angajatori și după mulți ani de la apariția accidentului, prescripția calculându-se de la momentul când noile afecțiuni „s-au instalat” și au fost diagnosticate, iar nu de la momentul producerii accidentului. Citește articolul
Avertizorul în interes public poate contesta măsurile ce reprezintă represalii determinate de raportarea sa internă sau externă ori de divulgarea publică pe care a făcut-o și poate cere, pe calea ordonanței președințiale, inclusiv suspendarea măsurilor ce reprezintă represalii. O astfel de măsură este și concedierea făcută imediat după raportarea angajatului. Citește articolul
Relațiile de muncă se transformă continuu, iar, în același timp, se transformă și modul în care ele încep și se termină, ridicând astfel nivelul de vulnerabilitate al celor care nu reușesc ori chiar refuză să țină pasul cu aceste transformări. În speța de față, o instanță arată că utilizarea aplicației WhatsApp pentru comunicarea deciziei de concediere este aptă din punct de vedere procesual să declanșeze curgerea termenului de contestare a deciziei, dar nu în orice condiții. Citește articolul
Legislația muncii impune reguli stricte pentru modificarea contractelor de muncă, dar și respectarea prevederilor specifice muncii la domiciliu / telemuncii, când angajatul își mută munca acasă. Practica arată frecvent situații în care un angajat se bazează doar pe ceea ce putem numi „gentleman's agreement” când își împachetează lucrurile și-și mută biroul la domiciliu. Citește articolul
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, stabilește Codul muncii în privința concedierii ca urmare a desființării postului - situația în care concedierea se face pentru motive care nu au legătură cu persoana angajatului. Când astfel de decizii de concediere sunt contestate, instanțele analizează acele condiții privind desființarea postului, dar nu judecă în privința oportunității măsurii. Citește articolul
Flexibilitatea muncii e posibilă dacă avem un acord între angajat și angajator, iar previzibilitatea programului este la fel de importantă. Oferirea, în termeni generici, a flexibilității în muncă la nivel contractual nu înseamnă și că un angajat poate lipsi când dorește de la locul de muncă, chiar și o zi întreagă, fără acceptul angajatorului, potrivit unei instanțe. Citește articolul
Considerarea unor acte sau fapte ca forme de hărțuire e supusă adesea subiectivismului: un angajat, de exemplu, se consideră hărțuit de superiorul ierarhic când i se cer anumite lucruri care, în istoricul raportului de muncă, nu mai fuseseră cerute - raportări cu privire la activitatea zilnică, prezența obligatorie la anumite ședințe, respectarea unor fluxuri de comunicare ș.a.m.d.. De anul acesta însă, reglementările în zona de hărțuire „s-au cristalizat” într-o metodologie care surprinde, chiar dacă cu titlu de exemplu, câteva comportamente care nu pot fi considerate hărțuire la locul de muncă și care izvorăsc din dreptul angajatorului de a-și organiza activitatea și business-ul așa cum consideră necesar. Citește articolul