Angajații mei nu vor timp liber, ci sporul pentru muncă suplimentară. Ce pot să fac?

Cine-i impune angajatorului să ofere întâietate unui mod compensare în detrimentul celuilalt?

Codul muncii e cel care oferă întâietate acordării de ore libere plătite pentru a compensa orele suplimentare prestate. 

Se poate deroga de la regulă prin regulament intern sau contract colectiv de muncă?

În mod cert, angajatorul nu-și poate lua singur libertatea de a acorda sporul mai devreme decât prevede legea - dacă ar face-o, ar nesocoti dreptul angajatului de beneficia de acel timp liber oferit drept compensație. 

În cadrul contractului colectiv am putea avea, eventual, dacă există unul, nivelul sporului: „Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază”.

De la caz la caz, dacă există acordul ambelor părți, sporul ar putea fi acordat cu întâietate - în mod cert, nimeni nu ar avea nimic de pierdut în acest caz. Preferabil ar fi însă ca o atare practică să nu se generalizeze, întrucât scopul legii este, întâi de toate, ca angajatul să-și recupereze capacitatea de muncă, iar nu să o diminueze în mod constant prin efectuarea de numeroase ore suplimentare. Dacă munca suplimentară devine o obișnuință, iar nu o excepție, situația nu poate arăta altceva decât că angajatul are un volum mai mare de muncă, ce ar trebui normat și împărțit între mai mulți angajați decât cei pe care-i are.

Prevederile contractuale necesare

Acum, în contractele de muncă nu mai e suficient să fie introdusă durata muncii, mai trebuie trecute și „condițiile de efectuare și de compensare sau de plată a orelor suplimentare”, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 283/2022. Mai mult, aceleași condiții trebuie să facă obiectul și al informării prealabile încheierii contractului de muncă. 

Sporul fiind excepția, nu e suficient ca în contractul de muncă să apară doar sporul ca modalitate de recompensare a orelor suplimentare efectuate. Ci trebuie să figureze ambele modalități - respectiv acordarea de timp liber (ore plătite) corespunzător orelor suplimentare muncite, iar în subsidiar acel spor care nu poate fi mai mic decât prevede legea.

Deși putem vorbi de un spor semnificativ ca valoare, trebuie să înțelegem de ce sporul acesta este excepția și nu regula și de ce este preferabilă prima variantă, aceea oferită chiar de lege: angajatul trebuie să-și recupereze capacitatea de muncă, lucru care nu se va întâmpla doar oferindu-i sporuri peste sporuri și având un program încărcat de ore suplimentare, cu puțin timp de odihnă.