Noi decizii CJUE în domeniul TVA-ului: Deducerea taxei în cazul falimentului, dobânzi la atragerea răspunderii solidare și stabilirea venitului unei operațiuni nedeclarate

1. Intrarea în faliment nu implică automat dispariția dreptului de deducere a TVA-ului. În esență, chiar dacă o companie intră în faliment, se consideră că operațiunile făcute până la desființarea efectivă au un caracter economic, astfel că dreptul de deducere a TVA-ului există în continuare, a stabilit CJUE în iunie.

Asta înseamnă că practica actuală a Fiscului trebuie să se schimbe. Mai exact, Fiscul consideră acum că intrarea în faliment duce automat la pierderea dreptului de deducere a TVA-ului, dar judecătorii CJUE au stabilit contrariul.

2. Cel ce răspunde solidar trebuie să plătească, pe lângă TVA-ul datornicului, și dobânzile aferente. Când vine vorba despre atragerea răspunderii solidare a unei persoane pentru o datorie de TVA, aceasta trebuie să achite atât taxa în sine, cât și dobânzile aferente. Totuși, abordarea e valabilă doar dacă se stabilește că, la exercitarea dreptului de deducere, se știa că datornicul nu va plăti TVA-ul.

Mai precis, judecătorii CJUE au stabilit că legislația comunitară „nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia persoana ținută răspunzătoare în mod solidar (...) trebuie să plătească, pe lângă cuantumul taxei pe valoarea adăugată neachitat de persoana obligată la plata acestei taxe, și dobânzile moratorii aferente acestui cuantum datorate de persoana obligată la plata taxei dacă se stabilește că, atunci când și‑a exercitat ea însăși dreptul de deducere, această persoană știa sau ar fi trebuit să știe că respectiva persoană obligată la plată nu va plăti taxa menționată”.

3. Când Fiscul stabilește venitul unei operațiuni nedeclarate și netaxate se consideră că suma include TVA. Concret, potrivit unei decizii CJUE din această lună, rezultatul unei operațiuni ascunse Fiscului de către persoanele impozabile în scopuri de TVA trebuie să se considere că, atunci când provine dintr-o reconstituire în cadrul unui control fiscal privind impozitele directe, acesta include TVA-ul aferent operațiunii menționate.

Astfel, potrivit CJUE, la stabilirea valorii impozabile a unei tranzacții prin care s-a făcut evaziune fiscală, sumele plătite și primite astfel cum au fost reconstituite de către autoritatea fiscală în cadrul unui control trebuie considerate ca incluzând deja TVA.

4. O clădire dată în chirie de o firmă în altă țară nu-i un sediu comercial fix, în sensul regulilor de TVA. Practic, CJUE a argumentat că, pentru ca un imobil să fie considerat un sediu comercial fix conform regulilor de TVA, este nevoie de existența unor resurse umane și tehnice.

„Noțiunea de «sediu comercial fix», în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, impune o consistență minimală, prin reunirea permanentă a resurselor umane și tehnice necesare pentru anumite prestări de servicii. Aceasta presupune astfel un grad suficient de permanență și o structură aptă, din punctul de vedere al resurselor umane și tehnice, să furnizeze în mod autonom serviciile în discuție (...). În special, o structură lipsită de personal propriu nu poate intra sub incidența acestei noțiuni de «sediu comercial fix»”, au explicat judecătorii CJUE.

Astfel, dacă pentru acel imobil nu există resursele necesare pentru a putea vorbi de o structură care să acționeze în mod autonom, ideea de sediu comercial fix iese din discuție.

Important! Toate deciziile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale care se pot confrunta cu o situație asemănătoare, deci și pentru România.