Luni
- Termen fiscal important. Până în această zi, firmele trebuie să:
- plătească impozitul micro și cel pe profit pentru cel de-al doilea trimestru din 2021;
- îndeplinească mai multe obligații fiscale, inclusiv pentru plata taxelor salariale pentru luna iunie 2021.
- Tot luni e ultima zi în care persoanele juridice și persoanele fizice active în domeniul HoReCa mai pot cere până la 800.000 de euro, sub formă de grant, pentru a acoperi 20% din pierderile suferite în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, după ce perioada inițială de înscrieri a fost extinsă cu o săptămână. Înscrierile se vor putea face până la ora 20:00.
- Luni și marți au loc activități în comisii la Senat și se vor emite avize și rapoarte pentru mai multe proiecte de acte normative.
Vineri
- Termen fiscal. Până în această zi trebuie depusă D394 privind livrările sau prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, aferente lunii iunie 2021.
Sâmbătă
- Până în această zi apar listele datornicilor la stat pentru trimestrul II din 2021.
Duminică
- Din această zi, angajatorii care nu plătesc salariaţilor indemnizaţia aferentă concediilor medicale (pentru boli obişnuite) riscă amenzi mai mari, cuprinse între 3.500 şi 6.000 de lei.
- Intră în vigoare mai multe modificări importante la concediile medicale ale salariaților. Printre altele, apar sancțiuni pentru cei ce au mai mulți angajatori și care figurează cu concediu medical (pentru boli obișnuite) doar la unul dintre ei, dar și monitorizarea, de către medici, a stării de sănătate a celor aflați în incapacitate temporară de muncă.
- Începe perioada în care comercianții cu amănuntul pot face vânzări de soldare pentru produsele din sezonul primăvară - vară. Nu uita de noutățile apărute în domeniu.
- Stare de alertă: Guvernul urmează să stabilească prin HG o serie de noi măsuri de relaxare. Printre ele se numără, teoretic, dacă planul inițial va fi urmat întocmai, creșterea numărului de participanți în cazul activităților culturale, artistice și de divertisment, eliminarea limitelor de participanți în cazul piscinelor interioare și al cluburilor sau discotecilor.