Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Românii, din ce în ce mai nemulţumiţi de transportul cu trenul, deși 52% spun că este cel mai ecologic mijloc de transportRomânii preferă tot mai puţin trenul, deşi transportul feroviar este indicat de către 52% dintre aceştia ca fiind cel mai ecologic comparativ cu alte moduri de transport, relevă un sondaj de opinie realizat în cadrul proiectului "România Durabilă", pe baza datelor Eurostat şi Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat marţi de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Potrivit sursei citate, în cazul României, comparativ cu alte ţări europene, se înregistrează o reducere masivă a ponderii transportului feroviar în transportul de pasageri, în ultimele două decenii. Astfel, România înregistrează o scădere de la 16,3% din totalul de pasageri, în anul 2000, la 4,2%, în prezent.
"Situaţia este cu atât mai interesantă, cu cât nu vedem astfel de involuţii pentru alte ţări. În Germania, ponderea era de 7,7% în anul 2000 şi de 9,4% în 2019. În UE28, media era de 7,1% în 2000 şi de 8,1% în 2019. În timp ce tendinţa generală în UE şi în statele dezvoltate este de a investi şi utiliza mai mult transportul feroviar pentru transportul pasagerilor, România a evoluat masiv în direcţia opusă, ceea ce aduce în prim-plan nevoia unei mult mai mari atenţii pentru transportul feroviar de pasageri", se menţionează în sondaj.
România a exportat în 2021 un milion de tone de cereale și a scumpit pâineaÎn anul în care în România se estimează o producție record de cereale, românii plătesc mai mult pentru pâine. O spun chiar și oficialii din Ministerul Agriculturii, care dau vina pentru scumpiri pe majorările de tarife de la curent și gaze. Ei recunosc însă și că România trimite peste granițe milioane de tone de cerele, pentru a importa apoi produse de panificație congelate.
De la 1 iulie până în prezent, România a exportat în afara Uniunii Europene aproximativ 1 milion de tone de cereale, arată datele Comisiei Europene.
Mai mult de jumătate din această cantitate a fost reprezentată de orz, peste 537.000 de tone. România a mai exportat 430.000 de tone de grâu și circa 41.300 de tone de porumb.
Încălzirea globală schimbă curenții oceanici din Atlantic. Lumea se va confrunta cu schimbări drastice ale vremiiEmisiile de gaze cu efect de seră care sunt propagate în aer și încălzesc atmosfera riscă să destabilizeze sistemul actual al curenților oceanici. Sistemul actual al curenților Oceanului Atlantic, care reprezintă un motor al climatului din emisfera nordică, ar putea fi slăbit într-o asemenea măsură încât să conducă în curând la mari schimbări ale vremii în lume, potrivit unui studiu citat de NBC News.
Circulația Meridiană de Răsturnare a Atlanticului (AMOC) este componenta integrată zonal a curenților de suprafață și adâncimi care transportă apă caldă de la tropice spre nord în Atlanticul de Nord.
Pe măsură ce atmosfera se încălzește din cauza emisiilor crescute de gaze cu efect de seră, fundul oceanului începe să înmagazineze tot mai multă căldură. În aceste condiții, o eventuală destabilizare profundă a sistemului curenților oceanului ar putea avea consecințe grave pentru sistemele meteorologice mondiale.
Comentarii articol (0)