Apoi, urmau să apară schimbări în legătură cu informarea pasagerilor în cazul întârzierilor și se reglementa transportul bicicletelor în trenurile de călători.
Proiectul de ordonanță de la MTI viza modificarea OG 39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul, OG 60/2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreținerea, repararea și exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România, cuprins în OG 7/2005, OUG 56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar public de călători și OUG 62/2016 privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară.
Printre altele, urmau să apară următoarele schimbări:
- se redefineau contravențiile la transportul feroviar și cu metroul;
- se schimba modul de calcul al sancțiunilor, trecându-se la un sistem similar celui utilizat în cazul sancțiunilor rutiere, și anume urma să se folosească puncte-amendă, fiind stabilit un număr de astfel de puncte pentru fiecare sancțiune. Totodată, valoarea amenzilor se actualiza, ținând seama de faptul că, de peste 10 ani, a rămas neschimbată;
- se introduceau sancțiuni complementare, precum retragerea pentru o perioadă a permiselor/ autorizațiilor pentru exercitarea unor funcții;
- apăreau clarificări cu privire la modul de executare a lucrărilor de întreținere, reparație, construire, desființare a liniilor ferate industriale, inclusiv în privința autorizării acestora;
- se introducea noțiunea de “gestionar de linie ferată industrială” și se stabileau obligațiile acestuia;
- se interzicea transportul bolnavilor contagioși cu trenul, având în vedere că aceștia se transportă cu ambulanțele;
- se actualizau prevederile privind informarea călătorilor, modul de lucru al operatorilor de transport feroviar în cazul întârzierilor și pierderii legăturilor de către călători, modul de emitere a legitimațiilor de călătorie, inclusiv situațiile în care operatorii de transport feroviar sunt obligați să emită în tren legitimații la tarif de casă și modul de rezervare a locurilor;
- se actualizau modalitățile de emitere și verificare a legitimațiilor de călători;
- se clarificau o serie de interdicții pentru călători;
- se definea termenul “bicicletă” și se reglementa transportul acestora în trenurile de călători;
- se actualizau dispozițiile privind anumite cazuri de restituire a contravalorii legitimațiilor de călători.
Comentarii articol (0)