1. Repartizarea profitului – elemente economice, legislative și unelte de lucru pentru o evidență clară a rezultatelor
Din punct de vedere economic, întreprinderile, de orice natură, se conduc după trei mari categorii de decizii luate de antreprenori:
- Deciziile ce privesc investițiile în activitatea firmei, fie că este vorba de cele ce privesc angajarea personalului calificat, achiziția mijloacelor de producție, efectuarea modernizărilor de orice fel care conduc la sporirea activității și implicit a veniturilor;
- Decizii privind finanțarea activității sau a investițiilor, finanțare care poate proveni atât din surse interne (capital propriu), fie din surse atrase (credite bancare, împrumuturi, aport de capital, etc.);
- Decizii privind dividendele care privesc măsurile ce vor fi luate după ce firma a obținut profit și care pot însemna fie distribuirea sau repartizarea acestuia către proprietari (acționari), fie reinvestirea sumelor rezultate în îmbunătățirea activității firmei.
Profitul este, de fapt, rezultatul diferenței între totalul veniturilor obținute de întreprindere (oricare ar fi forma ei de organizare) și totalul cheltuielilor făcute în scopul obținerii acelor venituri. Acest rezultat reflectă profitul brut, din care se scad taxele și impozitele prevăzute de legislația în vigoare. Ceea ce rămâne este denumit profit net și antreprenorii pot dispune de acesta în funcție de interesele lor.
Esențială în activitatea firmei este urmărirea constantă de către antreprenori a situației veniturilor și cheltuielilor, care se poate face foarte comod azi cu ajutorul rapoartelor P&L emise de softurile specializate de administrare a afacerilor.
Baza legală ce guvernează repartizarea profitului este Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Potrivit acestui act normativ fundamental, profitul obținut se poate repartiza în funcție de hotărârea adunării generale a acționarilor sau a asociaților. Este de menționat că această decizie poate fluctua între reinvestirea parțială sau totală a sumelor din profitul net, constituirea de rezerve sau fonduri pentru viitorul activității, sau distribuirea sub formă de dividende către acționari.
Desigur, decizia este influențată de o serie de factori ce țin mai ales de politica fiscală curentă a statului, dar și de viziunea și dorința de expansiune pe piață a antreprenorilor.
2. Exemplu de monografie contabilă a repartizării profitului
Legea menționată mai sus se opune totuși repartizării profitului obținut dacă nu s-a procedat mai întâi la recuperarea pierderii din anii anteriori, daca aceasta există.
Din punct de vedere contabil, repartizarea profitului este guvernată de Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014. Potrivit acestui act normativ, înregistrarea acestei operațiuni în contabilitate se face pe fiecare destinație, conform hotărârii Adunării Generale a Acționarilor.
În ceea ce privește monografia contabilă, aceasta se concentrează în jurul contului 129 – Repartizarea profitului. Astfel, partea de debit a acestui cont va nota rezervele constituite din profitul anului fiscal curent, iar partea de credit va nota profitul net realizat și care a fost repartizat la rezerve.
În esență, un antreprenor trebuie să rețină că, din punct de vedere contabil, contul 129 este un cont de activ, iar soldul acestuia reprezintă profitul repartizat.
Antreprenorii pot avea o imagine clară, în orice moment, a situației firmei din punct de vedere al profitului utilizând softuri avansate de analiză și raportare, cu ajutorul cărora pot ști ce decizii să ia în timp util pentru a imprima acțiunile necesare care să conducă la obținerea sau creșterea nivelului profitului.
Ca o concluzie de etapă, se poate spune că atât reinvestirea profitului, cât și acordarea de dividende ca moduri de repartizare a profitului, deși opuse ca și natură, au efecte benefice pentru acționarii firmei. Astfel, prima direcție de acțiune asigură finanțare proprie pentru viitoarele investiții fară a apela la credite costisitoare, iar cea de-a doua înseamnă, de fapt, o remunerare a capitalului investit de acționari în întreprindere.
Articolul a fost publicat inițial pe blogul CIEL România.
Comentarii articol (0)