Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Sărăcia energetică, o povară pentru români. 14% din gospodării au facturi restante la curent și gaz: Întâi plătim dările, apoi mâncămO familie din zece trece sub pragul sărăciei după ce își achită facturile la energie, iar pentru jumătate dintre gospodăriile din România, plata acestor facturi este de-a dreptul o povară, arată un studiu recent. În plus, mai puțin de 10% dintre gospodării nu sunt încălzite adecvat, de teama costurilor uriașe. Iar odată cu noile scumpiri, povara facturilor va fi și mai greu de suportat. Potrivit analiștilor, românii vor fi nevoiți să renunțe la mâncare, să cumpere mai puține alimente sau vor cumpăra la prețuri mai mici alimente de calitate mai redusă.
Ce este fenomenul numit "sărăcie energetică"
Nu sunt cazuri izolate, iar fenomenul se numește sărăcie energetică și este unul răspândit la noi în țară. Un studiu recent arată că pentru aproape jumătate dintre români, plata facturilor la curent și gaz este o povară mult prea grea pentru bugetul familiei, iar o familie din 10 ajunge chiar să nu le poată plăti la timp.
George Jiglau – Centrul pentru Studiul Democrației:
"Comisia europeană ne-a atras atenția în urmă cu un an-doi într-un mod din ce în ce mai presant că România trebuie să facă ceva în legătură cu această problemă a consumatorului vulnerabil. Acea lege care a trecut recent prin Parlament prin care am bifat căsuța că ne ocupăm de consumatorii vulnerabili însă, cum spuneam, nu e o îmbunătățire semnificativă".
Fenomenul este întâlnit atât în mediul rural, cât și în cel urban. La sate, principala problemă este cea a sobelor vechi, ineficiente energetic și cu putere redusă de încălzire.
România a primit cea mai mare finanțare pentru sistemul de urgență: 682 de milioane de euro, bani europeniBanii europeni ajută la dezvoltarea comunităților, dar mai mult decât atât, pot salva vieți. În perioada pandemiei, spitalele au putut accesa fonduri pentru pacienții bolnavi de Covid, dar nu numai. O sumă uriașă a accesat în această perioadă de criză Departamentul Pentru Situații de Urgență (DSU), aproape 700 de milioane de euro în ultimul an, bani cu care au fost achiziționate avioane, elicoptere, ambulanțe, dar și autospecialele pentru stingerea flăcărilor. Ultimele și-au arătat deja utilitatea la incendiile din Grecia.
În imaginile prezentate se vede un elicopter de ultimă generație, unul din cele șase elicoptere noi achiziționate.
Căpitan comandor Radu Jitariu: La bord are ultima generație de avionică, care e oferă mai multe informații, atât pentru zbor, cât și pentu siguranța aeronavei și a misiunilor, este un elicopter special echipat pentru zbor în zona montană. Va deservi unul din cele 3 puncte aeromedicale montane, care vor fi deschise în viitorul apropiat. Este echipat cu troliu de salvare. Un troliu cu care putem lăsa salvatorul sau medicul în zona greu accesibilă.
Virgil Musta: 98% dintre cei internați în spital cu COVID sunt nevaccinați. Evoluția acestor cazuri este puțin mai severăPacienții care ajung în spital în valul 4 al pandemiei au forme ceva mai severe decât cei din valurile precedente, iar 98% dintre sunt nevaccinați, spune medicul timișorean Virgil Musta. De altfel, numărul de paturi în zona pentru COVID a Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a fost suplimentat, după ce în ultimele zile a fost „o explozie” de pacienți care au ajuns la unitatea medicală.
„Această creștere în progresie geometrică este undeva așteptată din partea specialiștilor, deoarece contagiozitatea acestei tulpini de virus este foarte mare. Acest lucru face ca, pe de o parte, numărul de îmbolnăviri să crească rapid. Pe de altă parte, acest lucru duce la umplerea rapidă a spitalelor. Secțiile de terapie intensivă lucrează, mare parte, la capacitate maximă și probabil că suntem în continuare pe panta ascendentă a acestui val, ceea ce înseamnă că va crește în continuare acest număr de îmbolnăviri”, a spus Virgil Musta la Digi24.
„Evoluția acestor cazuri este puțin mai severă decât a celor din celelalte valuri, iar datorită contagiozității foarte mari crește numărul celor care necesită internare în spital”, a adăugat el.
Medicul spune că în județul Timiș nu mai sunt locuri la terapie intensivă.
Comentarii articol (0)