În cazul unui accident rutier, toți ce dețin o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) valabilă pot folosi în continuare procedura constatării amiabile, indiferent de asigurător. Astfel, fie că sunt asigurați la City Insurance, fie la alt asigurător, cei ce sunt implicați într-un accident rutier produs între două vehicule pot completa constatarea amiabilă, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Discuția apare în contextul retragerii, acum câteva zile, în mod oficial, a autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
“UNSAR informează asigurații, inclusiv pe cei ai companiei City Insurance (…), că pot folosi în continuare procedura amiabilă în cazul unui accident rutier produs numai între două autovehicule din care nu au rezultat vătămări corporale”, apare într-un comunicat publicat joi pe site-ul organizației.
De asemenea, UNSAR subliniază faptul că, indiferent dacă se încheie o constatare amiabilă sau se merge la Poliția rutieră pentru obținerea unui proces-verbal de constatare, procedura ulterioară de stabilire a daunelor și despăgubirilor este aceeași.
„Practic, atunci când sunt accidente ușoare, fără victime, produse numai între două autovehicule, se poate utiliza constatarea amiabilă de accident, procedură care vă scutește de drumuri suplimentare la Poliție. Aglomerarea secțiilor de Poliție nu este o soluție, deoarece legislația în vigoare nu prevede o soluționare diferită a daunelor venite pe această cale”, mai transmite UNSAR.
Precizările vin în contextul în care, la începutul acestei săptămâni, Autoritatea de Supraveghere Financiară a respins planurile de redresare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., ceea înseamnă retragerea autorizației de funcționare și intrarea companiei în insolvență.
Astfel, așa cum apare în comunicatul UNSAR, “[c]hiar și în condițiile actuale, în care polița RCA a șoferului vinovat ar putea să fi fost emisă de către societatea rămasă fără licență, instrumentarea daunelor pe baza formularului constatării amiabile de accident se realizează exact ca în cazul oricărei alte asigurări, iar dauna va fi soluționată de FGA-Fondul de Garantare a Asiguraților, conform reglementărilor în vigoare”.
UNSAR este, potrivit informațiilor postate pe propriul site, "o organizație neguvernamentală, apolitică, independentă, cu caracter nelucrativ, creată în scopul dezvoltării şi extinderii colaborării și cooperarii în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor".
Mai multe informații legate de intrarea City Insurance în insolvență și despre ce ar trebui să facă cei ce au o asigurare la această firmă sau cei ce au daune cauzate de un astfel de asigurat pot fi găsite aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)