CAS și CASS sunt obligatorii pentru veniturile independente dacă o PFA estimează sau chiar obține în 2022 un venit lunar de minimum 2.550 lei.
Declararea veniturilor independente și stabilirea taxelor aferente se face prin depunerea declarației unice pentru persoanele fizice. În 2022, termenul-limită este stabilit pe 25 mai. Până la acea dată, prin declarația unică (adică formularul 212) se estimează veniturile ce vor fi obținute în 2022 și taxele aferente, însă plata taxelor respective poate fi făcută până la 25 mai 2023, după ce PFA-urile au o definitivare a situației pe 2022. Tot până la 25 mai 2022 se definitivează veniturile obținute efectiv în 2021 și se plătesc taxele aferente.
Dacă persoanele fizice au primit, în 2021, indemnizațiile de la stat reglementate de OUG 30/2020 (cei cu activitate întreruptă - valabilă numai până la 30 iunie 2021), OUG 132/2020 (cei cu activitate redusă) și OUG 111/2021 (cei cu activitate întreruptă - valabilă între octombrie și decembrie 2021), acestea trebuie să țină cont de următoarele precizări:
- calculul pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii se face separat pentru indemnizațiile de la stat, nu laolaltă cu veniturile realizate din desfășurarea activității specifice; impozitul pe venit, CAS și CASS sunt obligatorii pentru indemnizațiile de pandemie, indiferent ce bani s-au încasat sau câte tipuri de indemnizații s-au încasat;
- indemnizațiile de la stat sunt ignorate când se face calculul pentru stabilirea plafonului în funcție de care persoanele cu venituri independente datorează obligatoriu CAS și CASS pentru veniturile independente.
Exemplu de calcul pentru CAS. PFA-urile care obțin venituri independente datorează CAS (cotă: 25%) dacă estimează pentru anul curent (adică 2022) venituri nete care, în total, sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe țară (30.600 de lei) în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, potrivit articolului 148 din Codul fiscal. Baza de calcul pentru determinarea sumei datorate ca CAS este de 30.600 de lei, însă PFA-urile pot alege, dacă vor, o bază de calcul mai mare de-atât. Astfel, la un venit de 2.550 de lei pe lună, ca CASS trebuie plătit la stat 638 lei pe lună. Asta înseamnă, pentru 12 luni, 7.650 lei.
Exemplu de calcul pentru CASS. PFA-urile care obțin venituri independente datorează CASS (cotă: 10%) dacă estimează pentru anul curent (adică 2022) venituri care, în total, sunt cel puțin egale cu 12 salarii minime brute pe țară (30.600 de lei) în vigoare la termenul de depunere a declarației unice, potrivit articolului 170 din Codul fiscal. Baza de calcul pentru determinarea sumei datorate ca CASS este valoarea de 30.600 de lei. Astfel, la un venit de 2.550 de lei pe lună, ca CASS trebuie plătit la stat 255 lei pe lună. Asta înseamnă, pentru 12 luni, 3.060 lei.
Important! Dacă sunt angajatori, PFA-urile trebuie să calculeze, să rețină și să achite la stat impozit pe venit, CAS, CASS și contribuția la muncă (cotă: 2,25%) pentru salariații proprii.
Comentarii articol (7)