Care sunt principalele modalități prin care îți poți recupera creanțele de la partenerii de afaceri

Astfel, deși cea mai bună cale de recuperare a datoriilor de la partenerii de afaceri e cea amiabilă, în momentul în care nu s-a găsit o modalitate de a ajunge la o înțelegere în mod amiabil, iar debitorul “încetează să-și onoreze obligațiile pe o durată mai lungă de timp, suntem obligați să recurgem la diverse proceduri judiciare” precum acțiunea de drept comun, ordonanța de plată, executarea silită sau procedura insolvenței, a subliniat, în cadrul unei conferințe organizate joi de avocatnet.ro, Iustin Armașu, Partener la Schoenherr.

Așadar, printre principalele tipuri de proceduri de recuperare a creanțelor se numără următoarele:

• procedurile judiciare (precum acțiunea de drept comun, arbitrajul, atunci când există o clauză compromisorie, ordonanța de plată etc.);
• executarea silită (în cazul deținerii unui titlu executoriu); și
• procedura insolvenței.

“Procedura de drept comun este cea mai cunoscută modalitate de a recupera o creanță”, a punctat Iustin Armașu.

Este vorba despre acțiunile în instanță, care sunt supuse unei taxe judiciare de timbru deloc neglijabile, care se calculează la valoarea creanței, ceea ce înseamnă că se poate ajunge la sume destul de mari. Acesta reprezintă principalul dezavantaj al procedurii de drept comun, comparativ cu celelalte modalități de recuperare a creanțelor.

Procedura de drept comun reprezintă, așadar, potrivit specialistului, datul în judecată în mod clasic și, deși e cea mai cunoscută, e totuși procedura de recuperare a creanțelor cea mai evitată de creditori, din cauza dezavantajelor pe care le prezintă. 

Printre aceste dezavantaje se numără cuantumul mare al taxei de timbru, durata îndelungată a unui astfel de litigiu (care poate fi de minimum 1 an – 1 an și jumătate, până la obținerea unei hotărâri definitive, și care se poate prelungi ani de zile, în funcție de speță), dar și eventualele cheltuieli de judecată care trebuie suportate în cazul pierderii procesului. De aceea, aceasta este recomandată de specialiști ca ultimă soluție.

Apoi, o altă modalitate de recuperare a creanțelor o reprezintă ordonanța de plată, care este totodată și opțiunea cel mai des recomandată de specialiști, întrucât este cea mai ieftină și practică dintre toate cele disponibile, evident, atunci când calea amiabilă eșuează. 

Principalele particularități ale ordonanței de plată sunt reprezentate de taxa de timbru fixă, de 200 de lei (și nu variabilă, precum taxa de timbru aplicabilă în cazul procedurii de drept comun), dar și faptul că trebuie să fie vorba despre creanțe certe, lichide și exigibile, care constau într-o obligație de plată a unei sume de bani, obligație ce trebuie să rezulte neapărat dintr-un înscris.

În cazul ordonanței de plată, singurele probe admisibile sunt înscrisurile și e necesară urmarea unei proceduri prealabile obligatorii, de trimitere a unei somații, care, după cum a spus specialistul, pare a fi adesea ignorată în practică, dar care ar trebui parcursă cu foarte mare atenție. Această procedură prealabilă presupune comunicarea unei somații debitorului, de către creditor, fie prin executor judecătoresc, fie prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.

Creditorul trimite așadar o somație prin care îi oferă debitorului un termen de 15 zile în care acesta din urmă poate plăti, după care, în caz de neplată, se introduce o cerere de emitere a ordonanței de plată, care se judecă destul de rapid, comparativ cu o acțiune de drept comun (pentru care se poate ajunge, așa cum spuneam mai sus, la procese de ani de zile). 

“Cel mai important, de la data emiterii sale, ordonanța de plată este executorie”, a evidențiat Iustin Armașu. Poate fi atacată, în mod evident, printr-o cerere în anulare, dar e de reținut că, în acest timp, creditorul poate să-și execute creanța, chiar dacă se formulează acea cerere în anulare.

De asemenea, ca să putem vorbi despre procedura de arbitraj ca modalitate de recuperare a creanțelor, trebuie să existe o clauză compromisorie, adică o clauză expres prevăzută în contract, care să te trimită la instanța de arbitraj în situația apariției unui diferend între părți. Există, de asemenea, potrivit partenerului de la Schoenherr, și varianta ca părțile să se înțeleagă ulterior să recurgă la arbitraj, în cazul în care nu au prevăzut inițial o astfel de clauză, însă o asemenea situație este puțin probabilă în practică. Această procedură de arbitraj este recomandată, potrivit lui Iustin Armașu, în cazul spețelor complexe, atunci când este vorba despre sume de bani foarte mari.

În ceea ce privește executarea silită, aceasta se poate face doar în cazul deținerii unui titlu executoriu.

De asemenea, recuperarea creanțelor se poate face și pe calea procedurii de insolvență. 

Totuși, “[o] cerere de deschidere a procedurii de insolvență de către creditor trebuie făcută cu foarte multă cumpătare și analiză, dacă scopul constă cu adevărat în recuperarea creanței”, a menționat Iustin Armașu.

Reamintim că procedurile de recuperare a datoriilor ar trebui luate în calcul încă de la încheierea contractelor între firme, astfel că, atât debitorul, cât și creditorul, vor avea o imagine mai clară asupra a ceea ce urmează în caz de încălcare a prevederilor contractului, iar lucrurile vor deveni mult mai simple pentru partea care solicită îndeplinirea unei anumite obligații.