Partajul în cazul unui divorț în care cei doi soți au construit o afacere în timpul căsătoriei

În consecință, dacă soții nu au optat pentru încheierea unei convenții matrimoniale de separație a bunurilor, potrivit legislației române, se va aplica regimul comunității legale de bunuri care presupune că pot fi supuse partajului toate bunurile care s-au acumulat în mod comun de către soți în timpul căsniciei, indiferent că acestea sunt mobile, imobile, înscrise în proprietatea unuia dintre soți ori a ambilor. În acest sens, art. 339 din Codul Civil prevede că: „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților.” Operează, în consecință, o prezumție legală conform căreia toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt comune, deținute în modalitatea coproprietății devălmașe, adică fără a fi stabilite cotele-părți aferente proprietății fiecăruia. De la această regulă există și câteva excepții cu privire la caracterul comun al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, cum ar fi bunurile de uz personal ale unuia dintre soți, operele literare, artistice, bunurile dobândite prin moștenire de către unul dintre soți etc., acestea reprezentând bunuri proprii ale soțului dobânditor indiferent de data intrării în patrimoniu.

Cu privire la bunurile comune, acestea pot fi împărțite atât în timpul căsătorie, cât și după desfacerea ei prin divorț, prin două modalități:

• în cadrul unui partaj voluntar/amiabil, dacă părțile se înțeleg asupra modalității de împărțire a bunurilor, situație în care se va încheia o convenție de partaj;
• pe calea partajului judiciar, dacă există divergențe legate de împărțirea bunurilor comune, cum ar fi componența masei partajabile, cota-parte ce va reveni fiecărui soț etc. 

Indiferent de modalitatea de partajare aleasă, partajul bunurilor comune se face doar între soți, astfel, rudele, copiii sau alte persoane terțe nu pot fi implicate în procesul de partaj. Așadar, sub acest aspect nu are relevanță, din punct de vedere juridic, dacă soții au împreună copii minori ori majori, născuți înainte sau în timpul căsătoriei, câtă vreme existența sau inexistența descendenților nu influențează în niciun fel realizarea partajului.

Dacă pentru o anumită categoriei de bunuri comune, aplicabilitatea reglementărilor legale în materia partajului nu ridică probleme majore în practică, există totuși o serie de situații care impun precizări în legătură cu operațiunea de împărțire a bunurilor comune. Este situația în care soții, care în decursul căsătoriei au dobândit, împreună o casă, dar și o afacere în care soțul este asociat unic, iar soția salariată și nu au ajuns la un consens privind atribuirea în proprietate exclusivă a bunurilor agonisite. 

În ceea ce privește realizarea partajului asupra imobilului pe care soții îl dobândesc împreună în timpul căsătoriei, art. 676 din Codul Civil stabilește ca regulă faptul că: „partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota-parte a fiecărui coproprietar”, iar cu titlu de excepție prevede că: ”Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: 

• atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora; 
• vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.”

De cele mai multe ori, imobilele-construcții de locuit nu sunt comod partajabile în natură, excepție făcând, de exemplu, cazul în care construcția este un duplex, motiv pentru care imobilul va putea fi atribuit, la cerere, unuia dintre soți, cu stabilirea unei juste compensații denumite sultă, pentru celălalt soț, proporțional cu cota sa de contribuție la dobândirea imobilului. 

În cadrul procedurii partajului judiciar, instanța de judecată prealabil soluționării cauzei, va stabili calitatea de coproprietari ai soților, cota de contribuție la dobândirea bunului a fiecăruia dintre soți, precum și componența masei partajabile, adică a tuturor bunurilor comune ce urmează a fi împărțite. O deosebită importanță în această etapă este stabilirea cotelor de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, în funcție de acest aspect urmând a se atribui bunul unuia sau altuia dintre soți, dacă ambii au cerut atribuirea, precum și sulta cuvenită celuilalt soț căruia nu îi va fi atribuit bunul.

În cadrul procedurii de stabilire a cotei de contribuție, instanța de judecată va avea în vedere criterii precum: aportul de ordin material al soților, munca prestată în gospodărie, ajutoare primite de la părinți și orice alte împrejurări de natura să contribuie la determinarea corectă și echilibrată a participării soților la patrimoniu comun. Așadar, nu există o premisă conform căreia soții ar fi contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune, ci se va stabili contribuția fiecăruia în parte în concret, pe baza probatoriilor administrate.

În situația în care, în timpul căsătoriei sub regimul comunității legale de bunuri, unul dintre soți înființează o societate comercială în cadrul căreia este asociat unic sau împreună cu terțe persoane (dar nu cu partenerul de viață), trebuie făcută distincția între natura bunurilor aduse ca aport la constituirea societății.

Astfel, în cazul în care, sumele de bani vărsate în contul de capital social erau bunuri proprii ale unuia dintre soți, atunci și părțile sociale vor avea natura juridică de bunuri proprii ale respectivului soț, nefiind incluse, deci, în masa partajabilă. Cu titlu de exemplu de bun propriu este aportul cu o sumă de bani dobândită de soț înainte de încheierea căsătoriei. Caracterul propriu al aportului adus de soțul - asociat trebuie dovedit, în caz contrar, rămânând nerăsturnată prezumția legală relativă instituită de articolul 339 din Codul Civil conform căreia „bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților”, ceea ce presupune că și părțile sociale vor fi bunuri comune supuse partajului.

În cazul în care bunul aportat este comun, se vor aplica și dispozițiile art. 349 din Codul Civil: ”Calitatea de asociat este recunoscută soțului care a aportat bunul comun, dar părțile sociale sau acțiunile sunt bunuri comune. Soțul asociat exercită singur drepturile ce decurg din această calitate și poate realiza singur transferul părților sociale ori, după caz, al acțiunilor deținute.”

În acest din urmă caz, părțile sociale vor intra la masa partajabilă, cotele ce le revin soților urmând a fi stabilite prin înțelegerea acestora, încheindu-se o convenție de partaj voluntar, iar în lipsa unei astfel de înțelegeri se va apela la instanța judecătorească, care va determina cotele conform criteriilor enumerate exemplificativ anterior în cadrul analizei regimului bunurilor imobile dobândite în timpul căsătoriei.

Calitatea de salariat în cadrul societății aparținând celuilalt soț, urmează regulile stabilite de Codul Muncii, nefiind influențată nici sub aspectul valabilității ori derulării contractului de muncă, nici sub aspectul foloaselor materiale rezultate din raportul de muncă de operațiunea juridică a partajului. Cu alte cuvinte, raportul de muncă al soțului salariat în cadrul societății aparținând celuilalt soț, în caz de partaj al bunurilor comune, își urmează cursul normal până la intervenția unuia dintre cazurile legale de încetare, moment până la care drepturile salariale se cuvin în continuare fără vreo influență din prisma partajului, inclusiv al unei eventuale partajări a părților sociale.