Restanțe parlamentare: Ordonanțe cu modificări fiscale ori de justiție pe care aleșii nu s-au pronunțat de ani de zile

Contextul oferit de recentul vot dat la deputați pe o lege de aprobare a unei ordonanțe privind interceptările date în 2016 ne invită, practic, să aruncăm un ochi și pe alte proiecte de legi ce privesc ordonanțele de Guvern uitate demult în sertare la deputați ori la Senat. O dată, pentru că ne oferă o perspectivă deloc plăcută asupra actului de legiferare și chestiunilor ce reprezintă sau nu priorități pentru parlamentari; în al doilea rând, pentru că vorbim de acte ce au plecat de la Guvern, care uzitează mai mult decât necesar de ordonanțe, în special de cele de urgență, pentru a adopta prevederi extrem de importante mai ales pentru mediul de afaceri din România (modificările fiscale sunt preponderent aduse via OG/OUG), iar parlamentarii ar trebui să prioritizeze, măcar de dragul celor care i-au ales, analiza pe aceste acte. 

O primă mențiune care merită făcută în enumerarea de față și una dintre cele mai importante restanțe ale parlamentarilor este, fără dar și poate, OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Cu toate că a fost criticată pe conținut la momentul când a ieșit din Guvern (în mare, pentru că taxele erau împovărătoare pentru o populație care încă era șocată de criza economică), Parlamentul nu a prioritizat deloc să termine cu legea de aprobare. Intrată în procedură de legiferare de urgență, Senatul a expediat-o repede: a aprobat ordonanța în integralitatea ei, în octombrie 2013, iar apoi legea de aprobare a ajuns la Camera Deputaților.

Proiectul legii de aprobare a OUG 80/2013 primea, la deputați, Camera decizională, un prim aviz favorabil de la o comisie (administrație publică) în noiembrie 2013. Mai primea apoi un aviz de la comisia pentru buget - finanțe în martie 2014. I-au trebuit comisiei juridice din Camera Deputaților doi ani și ceva ca să dea un raport favorabil adoptării (în caseta proiectului, avizul comisiei juridice are data de 29 noiembrie 2016). Când scriam ultima oară despre această ordonanță, acum un an, făceam o scurtă comparație, pe care țin să o reiau și acum: cam atât le-a luat francezilor să ridice marele turn de oțel din Paris, iar, în doi ani de zile, Michelangelo termina jumătate din pictura de pe tavanul Capelei Sixtine. Cert e că, din februarie 2018, nu mai avem nicio actualizare în caseta proiectului. 

Mai departe, sunt trei ordonanțe care au produs modificări uriașe pentru mediul de afaceri din România în ultimii ani, dar care au rămas „înghețate” în Parlament. Interesant e că efectele unora dintre ele au fost atenuate de alte acte normative, chiar ordonanțe, întrucât progresul din Parlament pe aceste legi de aprobare/respingere s-a oprit sau era mult, mult prea lent pentru a ține pasul cu cerințele ori nemulțumirile produse în mediul de business de normele inițial date. 

Povestea taxării majorate în cazul contractelor part-time

OG nr. 4/2017 introducea acum patru ani plata majorată a contribuțiilor sociale pentru contractele part time - astfel, indiferent că salariul era sub nivelul celui minim brut pe țară, angajatorul trebuia să plătească CAS și CASS la nivelul salariului minim. Ordonanța a făcut, așadar, o modificare pe Codul fiscal, (ordonanțele fiind, de altfel, modalitatea „preferată” de modificare a legii fiscale în România, cu aplicare imediată sau cvasi-imediată, deși legea fiscală e condusă de un principiu care stabilește că modificările nu pot intra în vigoare așa repede, ci după vreo șase luni).

În Parlament a început un dans ușor stresant pentru mediul de afaceri apoi. Inițial, Senatul a propus respingerea ordonanței; deputații au decis contrariul. Deși adoptată de Guvern la început de toamnă în 2017, deputații au votat legea de aprobare abia un an și ceva mai târziu. Legea a ajuns la CCR, apoi a fost trimisă înapoi de președintele statului pentru reexaminare - și s-a făcut deja martie 2019 când Senatul s-a pronunțat a doua oară pe conținutul său, de data asta aprobând-o, spre deosebire de opțiunea din 2017. Ajunsă la deputați, din nou, legea a mai fost o dată pusă pe ordinea de zi cu propunere de adoptare în vara lui 2020, dar de atunci a rămas așa. De fapt, Parlamentul a preferat să adopte o altă cale și să vină cu o altă lege, abandonând cumva proiectul legii de aprobare a OG 4/2017: a dat astfel Legea nr. 263/2019, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, eliminând din Codul fiscal prevederile de suprataxare a contractelor part-time. De ce o nouă lege și nu cea „de drept”, care vizează însăși ordonanța cu pricina? Pur context politic, dacă ne uităm la parcursul celor două, inițiatori și nenumăratele discuții purtate în jurul măsurii. Cert e că OG nr. 4/2017 continuă se aștepte la deputați o decizie privind aprobarea acesteia - sau respingerea ei.

Direcții majore de politică fiscal-bugetară, dictate prin ordonanțe 

OUG nr. 79/2017, care a adus numeroase modificări fiscale pentru întreprinderi, reducerea impozitului de la 16 la 10%, dar și transferul sarcinii fiscale de la angajator la angajat a taxelor salariale, a rămas și ea la deputați de ani de zile. A fost aprobată de Senat, a primit câteva avize între 2018-2019 la deputați, dar de atunci nu a mai avut niciun progres. La momentul respectiv, profesioniștii au catalogat OUG 79 ca aducătoare a unei adevărate revoluții fiscale. Cum timpul a trecut și prevederile acesteia, importante în absolut toate domeniile fiscale esențiale, a apărut la ceva timp întrebarea: bun, dar ce s-ar întâmpla dacă ordonanța ar ajunge să fie respinsă în Parlament, cum ne-am întoarce la toate acele prevederi de dinainte fără să aducem mediul de afaceri și pe toți contribuabilii într-un haos total. Pentru că problema cu aceste ordonanțe este tocmai aceasta: faptul că ele trebuie obligatoriu să treacă de Parlament, să fie aprobate ori respinse. Să ne imaginăm o astfel de „ordonanță revoluționară” adoptată de un Guvern care, peste un an de zile, nu mai găsește deloc recunoaștere în Parlament și, brusc, noua „ordine politică” se gândește că nu e de acord și nu oferă un vot verde acelei ordonanțe, ea e respinsă și contribuabilii sunt apoi lăsați de izbeliște, să se descurce cum pot în urma unei legi de respingere și întoarcerii la vechea legislație.

Merită să citești și: Ce șanse sunt ca „Revoluția fiscală” din 2018 să fie anulată? Revenirea la vechea împărțire a taxelor salariale ar crea haos

Să ne amintim de OUG nr. 114/2018? Vehement criticată la vremea ei, care a adus numeroase modificări în fiscal-bugetare și ale cărei efecte au fost anulate sau modificate între timp prin numeroase alte acte normative, ordonanța a rămas „înghețată” în Parlament într-o lege de aprobare care nu a mai ajuns la votul final nici până acum.

Fun fact: ordonanțele cu rectificări bugetare pare că nu mai ies niciodată din Parlament.

Reglementări pentru consumatori

Mai departe, în 2018, Guvernul adopta o amplă ordonanță ce vizează activitatea agențiilor de turism: OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate. Cum se întâmplă adesea, Guvernul a venit cu o ordonanță pentru a transpune o directivă europeană, dată în 2015 și al cărei termen de transpunere fusese depășit de România. Zece luni mai târziu de la termenul de transpunere, în toamna lui 2018, Guvernul adoptă ordonanța, aceasta ajunge la Parlament, trece de Senat, dar la deputați rămâne fără prea mari progrese în parcursul legislativ la stadiul de două avize primite și cam atat. 

Un al exemplu este al ordonanței care a introdus mecanismul soluționării alternative a litigiilor între consumatori și profesioniști (transpunând o directivă europeană) - OG nr. 38/2015 - dând astfel consumatorilor posibilitatea să încerce să-și rezolve problemele cu comercianții și altfel decât în instanță sau cu mediatorul. Avem acum, grație acestei ordonanțe, o procedură de soluționare la ANPC, una la CSALB, în domeniul bancar, dar și posibilitatea ca profesioniștii să propună această soluționare alternativă. A fost votată favorabil legea de aprobare a ordonanței, la Senat, în 2015, dar de atunci nu a mai făcut progrese semnificative la deputați. La caseta proiectului regăsim, printre ultimele documente, două puncte de vedere trimise de Guvern, unul din februarie 2017 și altul din iulie 2019, în cel din urmă Executivul scriind că nu susține amendamentele propuse proiectului, dar pe care nu le cunoaștem întrucât nu sunt cuprinse într-un document pe care să-l vedem atașat. 

PPP, managmentul în spitale, legile penale

OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat, adoptată pentru îndeplinirea unor obiective din programul de guvernare 2018-2020, a fost validată la Senat prin legea de aprobare, dar la deputați a rămas neatinsă din iunie 2018.

Apoi, OUG nr. 79/2016 aducea Legii sănătății modificări ce țin de managementul spitalelor, dar era respinsă în 2017 de Senat. Deputații au votat pentru aprobarea ei, însă președintele a trimis la reexaminare înapoi în Parlament legea de aprobare. La a doua tură legislativă a fost adoptată la Senat, dar la deputați a rămas neatinsă din noiembrie 2017.

OUG nr. 18/2016, care a venit cu modificări ample la legislația penală, motivate atunci de numeroasele decizii de neconstituționalitate date de CCR pe codurile penale. Ordonanța a fost aprobată prin lege la Senat, dar la deputați a rămas de ani buni deja, neatinsă.

OUG nr. 46/2017, care a introdus voucherele de vacanță pentru bugetari, a rămas la deputați din 2019, OUG nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, rămasă la deputați fără niciun progres din anul adoptării acesteia și până acum. OUG nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate, de asemenea rămasă neatinsă de deputați din 2018 și până în prezent. 

Enumerarea de mai sus nu este nici pe departe finită. La capitolul ordonanțelor simple vom regăsi una neaprobată de Parlament în zece ani de când a intrat în vigoare. Dincolo, la ordonanțele de urgență, care sunt oricum numeric superioare, situația este mult mai amplă de atât. Mai sunt ordonanțe ce vizează educația, sistemul de justiție și nu numai.

Reamintim, în acest context, că Guvernului nu îi revine rolul primar de legiuitor, ci doar unul secundar. Cu toate acestea, dacă numărăm toate ordonanțele date de Guvern vom vedea că realitatea bate cu mult teoria. Tocmai din această pricină, cu atât mai mult când e vorba de ordonanțe ce vizează mediul de afaceri, contribuabilii persoane fizice, justiția ori educația, așteptarea opiniei publice este ca Parlamentul să prioritizeze analiza și decizia pe aceste acte normative venite de la Executiv. În realitate însă, din varii contexte, de cele mai multe ori ce țin de marile divergențe politice, acestea ajung în pauză legislativă. 

Totodată, merită subliniat aici că Executivul vine „să încalțe” rolul de legiuitor și atunci când normele europene ne impun să transpunem directive și Parlamentul nu o face în timp util, cum e în cazul unora dintre exemplele de mai sus. Adesea, termenul de transpunere a unei directive este în apropiere sau chiar depășit fără ca în Parlament să se fi depus vreun proiect de lege pentru transpunere. 

Notă: Ordonanțele își produc efectele chiar și fără ca Parlamentul să spună ceva pe seama acestora. Ele sunt transmise obligatoriu Parlamentului pentru aprobare/respingere. Când adoptă legi cu privire la ele, mai devreme ori mai târziu, Parlamentul fie le respinge, caz în care ordonanțele încetează să mai producă efecte, fie le aprobă așa cum sunt ori le aduc modificări, uneori chiar substanțiale.