Contestarea deciziei de concediere disciplinară: Care este termenul aplicabil prin prisma noilor schimbări aduse Codului muncii?

Codul muncii a fost recent modificat prin Legea 269/2021, însă nu s-a schimbat termenul în care desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă poate fi contestată și nici nu influențează momentul în care acest termen începe să curgă.

Practic, textul abrogat din Legea 62/2011 a fost reformulat și introdus în Codul muncii, deși art. 232 din Cod face în continuare trimitere la legea specială prin care ar trebui reglementată procedura de soluționare a conflictelor de muncă, fără a distinge însă între cele individuale și cele colective. În aceste condiții, interpretarea corectă este că toate conflictele de muncă, atât cele individuale, cât și cele colective, ar trebui reglementate prin lege specială.

Momentul de referință rămâne în continuare același, sintagma „cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă” fiind neschimbată și preluată identic din Legea 62/2011, adică sunt aplicabile dispozițiile art. 1.326 din Codul civil privind actele unilaterale supuse comunicării.

În continuare sunt incidente și dispozițiile art. 77 din Codul muncii - „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.” - care deschid posibilitatea aplicării art. 1.326 din Codul civil și în privința deciziei de concediere, fără însă ca aplicarea respectivului articol să aducă modificări regimului juridic al acestei decizii, cum era reglementat deja.

Art. 211 lit. a) din Legea 62/2011 abrogat	Art. 268 lit. a) din Codul muncii modificat de art. II din Legea 269/2021
măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.	în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani.

Trebuie precizat că și anterior intrării în vigoare a Legii 269/2021, se aplicau dispozițiile art. 211 lit. a) din Legea 62/2011, fiind supuse regulilor specifice succesiunii în timp a actelor normative aflate pe același palier normativ, adică termenele și situațiile prevăzute de Legea 62/2011 se aplică cu întâietate, fiind norme adoptate ulterior.

În actuala formă a celor două acte normative nu mai aveam această situație, fiind abrogate dispozițiile din Legea 62/2011, iar cele din Codul muncii vor fi singurele care se aplică, deși în ambele variante avem același termen și aceleași situații.

Consiliul Legislativ a avizat negativ propunerea și a precizat că, în situația în care s-ar fi urmărit concentrarea normelor în reglementări unice, atunci modificarea ar fi trebuit să privească în întregime cele două articole din cele două legi, arătând că și soluțiile prevăzute de lit. b) și c) din cadrul art. 211 al Legii 62/2011 reglementează aspecte prevăzute de lit. c) și d) ale art. 268 din Codul muncii.

Cu alte cuvinte, dacă s-ar fi urmărit reglementarea integrală și înlăturarea oricăror interpretări, atunci legiuitorul ar fi trebuit, conform dispozițiilor Legii 24/2000, să modifice integral articolul din Codul muncii și să-l abroge pe cel din Legea 62/2011 sau invers.

Momentan este clar termenul în care măsurile referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate, însă atât termenul privind constatarea nulității unui contract de muncă, cât și cel privind plata drepturilor salariale, despăgubirile și răspunderea patrimonială vor fi în continuare prevăzute în cele două acte normative.