ACCES PREMIUM
De ce premium?
Care este tratamentul fiscal aplicabil veniturilor realizate de asociațiile de proprietari din închirierea spațiilor deținute
Orice asociație de proprietari poate închiria spațiile aflate în proprietatea comună, demers din care obține venituri ce îi aparțin și care, dacă sunt folosite pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii ori pentru întreținerea și repararea proprietății comune, sunt considerate, potrivit legislației fiscale, venituri neimpozabile.
Articolul continuă mai jos
Mai exact, așa cum reiese din
Legea nr. 196/2018,
spațiile aflate în proprietatea comună dintr-un condominiu pot fi folosite de către terți (fie persoane fizice, fie persoane juridice de drept public sau privat) numai în baza hotărârii adunării generale a asociației de proprietari, adoptată cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor și cu acordul tuturor proprietarilor direct afectați de vecinătate.
În acest sens, dacă există acordul celor direct afectați și hotărârea adunării generale, pentru respectivele spații
se poate încheia un contract de închiriere, de folosință sau de concesiune, pe care îl semnează președintele, în numele asociației, și care trebuie totodată avizat de cenzor ori, după caz, de către comisia de cenzori a respectivei asociații de proprietari.
Așadar,
spațiile comune pot fi închiriate de asociația de proprietari, iar toate veniturile obținute din exploatarea proprietății comune (inclusiv veniturile din dobânzi bancare) aparțin, potrivit aceleiași legi, asociației de proprietari.
Conform prevederilor
Codului fiscal,
veniturile obținute de către asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și de către asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari,
sunt considerate, la calculul rezultatului fiscal, ca fiind
venituri neimpozabile,
dacă acestea
sunt folosite, “
în anul curent sau în anii următori, pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune, potrivit legii”.
Prin urmare, doar veniturile cărora li se dă o astfel de destinație, de a îmbunătăți calitatea utilităților, a eficienței clădirii ori de a întreține și repara în mod corespunzător spațiile situate în proprietate comună, sunt scutite de la plata impozitului pe profit.
Pe de altă parte, conform legii,
în cazul în care aceste venituri nu sunt utilizate în scopurile amintite anterior, asociațiile de proprietari trebuie să calculeze și
să achite impozitul pe profitul realizat, în cotă de 16%.
Aceste venituri din exploatarea spațiilor comune alimentează, conform Legii nr. 196/2018, numai fondul de reparații al asociației de proprietari și nu se plătesc proprietarilor.
Veniturile amintite, precum și cheltuielile aferente lor sunt prezentate semestrial, într-un raport afișat la avizierul asociației, astfel încât toți proprietarii să poată fi informați în acest sens, și se evidențiază în registrul unic de venituri și cheltuieli al asociației de proprietari.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.