ACCES GRATUIT
Proiect: Selecția candidaților pentru funcțiile de directori și administratori ai companiilor publice să se facă și de pe platformele online de recrutare
Selecția membrii consiliului de administrație (CA) și a directorii companiilor publice se va face și online, pe cel puțin două platforme de recrutare, nu doar în ziarele economice din țară, iar cei ce ocupă aceste posturi până la finalizarea procesului de selecție vor putea avea un singur mandat provizoriu, nu mai multe, dacă prevederile unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat vor fi votate de parlamentari.
Articolul continuă mai jos
Propunerea legislativă vrea să introducă în
OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice prevederile ca anunțurile de selecție a directorilor și a membrilor CA ai întreprinderilor publice să se facă, pe lângă deja prevăzuta publicare în două ziare economice/financiare de largă răspândire, și
în mediul online, pe cel puțin două platforme sau site-uri specializate de recrutare.
“În ultima perioadă, majoritatea candidaților provin din interiorul întreprinderii care a lansat procedura de selecție și nu este încurajată infuzia de noi specialiști, veniți cu experiența dobândită în alte domenii sau în sectorul privat. În spiritul aplicării principiilor guvernanței corporative în întreprinderile de stat, este necesar ca autoritatea tutelară să deschidă cât mai mult aria de căutare a candidaților pentru a atrage cele mai competente persoane care să contribuie la realizarea obiectivelor propuse”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
În plus, aceste anunțuri trebuie să se regăsească și
pe prima pagină a site-ului companiei, fiind propusă o plasare exactă a acestui an, față de prevederea actuală
“pe pagina de internet a întreprinderii publice”, deoarece de multe ori “
identificarea anunțurilor de recrutare pe site-ul întreprinderii este anevoiasă”, spun inițiatorii.
În prezent, posturile din instituțiile și autoritățile publice se publică pe
posturi.gov.ro și pe pagina de Facebook
Concursuri instituții publice.ANFP.
Același lucru va fi valabil și în cazul companiilor cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei, luându-se în considerare datele din 2010, și care au peste 1.000 de angajați, la care statul este unic acționar sau majoritar, al cărui proces de selecție se face cu un expert independent, pe baza unui contract de asistență.
În prezent, de la inițierea până la finalizarea procesului de selecție a noilor administratori sau a noului director, pot fi alese provizoriu alte persoane, cu o durata a mandatului de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii până la maximum 6 luni, fără a fi stabilit un număr finit de mandate. Prin această propunere legislativă, inițiatorii urmăresc să acorde unei persoane posibilitatea de a avea un singur mandat provizoriu, nu mai multe.
“În momentul de față, există o practică de a numi aceeași persoană pentru mai multe mandate provizorii de câte 6 luni, fără a se mai organiza proceduri de selecție pentru directorii cu puteri depline și mandat de 4 ani. Situațiile de provizorat conduc la blocaje și la imposibilitatea desfășurării activității întreprinderii”, mai spun inițiatorii.
Atenție! Prevederile acestei propuneri legislative nu se aplică momentan. Ea trebuie să treacă de votul Parlamentului, să fie promulgată de șeful statului și să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a deveni oficială.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)