Dacă propunerea legislativă o să devină lege, dreptul de ședere în țară va fi retras pe toată durata ordinului de protecție, iar acest lucru nu-l va scuti pe străin de obligaţia de a întreţine copilul, în cazul în care acesta există. Durata retragerii dreptului de ședere este temporară și corespunde cu durata ordinului de protecție care poate fi de maximum șase luni.
De asemenea, instanța poate permite victimei, care va fi însoţită de organele de poliţie şi/sau jandarmerie, intrarea în locuința agresorului pentru a-și recupera bunurile personale, însă cu posibilitatea ca agresorul sau un reprezentant legal al acestuia să fie prezent.
Potrivit modificărilor ce vor fi aduse OUG 194/2002, cel care are un ordin de protecție emis împotriva lui va trebui să părăsească în termen de trei zile teritoriul României, altfel va fi returnat țării din care provine.
„Violenţa în familie nu cuprinde doar violenţa fizică, ci şi pe cea verbală, psihologică, economică, socială sau chiar spirituală. Actele de manipulare, de inducere a unei stări de anomie, depresie, anxietate, precum şi comportamentul sadic al unor agresori de a-şi determina victima să sufere continuu reprezintă forme tot mai des întâlnite ale violenţei în familie”, se arată în expunerea de motive înaintată de inițiatorii propunerii.
În cazul în care persoana străină va încălca ordinul de protecție emis împotriva ei, aceasta va fi pedepsită cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între șase luni și cinci ani.
Atenție! Prevederile propunerii legislative nu se aplică momentan. Ea trebuie să treacă de votul Parlamentului, să fie promulgată de președintele țării și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)