Viza de nomad digital: cine va putea să obțină permisul de ședere în România și care sunt nelămuririle privind situația acestor străini pe termen lung

Legea nr. 22/2021 a introdus în ordonanța privind regimul străinilor în România un nou subtip de viză ce poate fi acordată străinilor care vor să vină să stea în România: viza de lungă ședere pentru nomadul digital. Din definiția pe care o oferă legea nomadului digital înțelegem că el poate să fie ori angajatul unei companii străine, ori cel care deține compania străină, adică neînregistrată în România (dar înregistrată de cel puțin trei ani deja în statul străin). Ce au în comun și unul, și altul e cu ce anume se ocupă în acele companii: prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor și aleg să se stabilească aici, cerând statului român o astfel de viză. 

Notă: Legea nr. 22 a introdus acest subtip de viză în cadrul articolului 49 din OUG nr. 194/2002 - viza de lungă ședere pentru alte scopuri. 

Obiectul muncii lor și, respectiv, al companiei străine pe care o dețin și pentru care lucrează ne lasă destul de clară ideea că viza de nomad digital nu va putea fi acordată chiar oricui. 

Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru nomazii digitali va putea fi făcută dacă aceștia dovedesc că muncesc la distanță pentru compania străină sau dacă, în cazul companiei pe care pretind că o administrează de la distanță, e vorba de o companie pe care o dețin de cel puțin trei ani anterior solicitării vizei („dovada deținerii de cel puțin trei ani anterior datei solicitării vizei”). În continuare, dovada câștigului de cel puțin de trei ori cel mediu brut din România va rămâne o condiție de îndeplinit. Prima prelungire a dreptului de ședere temporară se va face pentru o perioadă de șase luni, potrivit noii legi. Iar prelungirile ulterioare se vor putea face doar dacă străinul dovedește acel câștig lunar minim „și prezintă o adeverință de venit eliberată de organul fiscal competent”.

„În permisul de ședere temporară acordat nomadului digital se înscrie mențiunea «nomad digital»”, mai prevede noua lege. 

„Acești nomazi pot obține o viză de lungă ședere, dacă doresc să călătorească și să rămână pe teritoriul României, în timp ce continuă să obțină venituri din prestarea activităților desfășurate la distanță”, subliniau anul trecut cei de la EY România pe când legea era doar un proiect trecut de Senat. Dacă vor îndeplini condițiile pentru prelunigrea permiselor de de ședere temporară, aceștia vor putea dobândi dreptul, în condițiile legii, să obțină la un moment dat și dreptul de ședere pe termen lung.

Situația 1: Angajatul unei companii străine

Nomadul digital poate fi „străinul care este angajat cu un contract de muncă la o companie înregistrată în afara României și care prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor” și care desfășoară activitatea de angajat de la distanță, prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor. Pentru dreptul de ședere în România, legea cere ca aceștia să obțină din activitatea desfășurată „cel puțin trei ori câștigul salarial mediu brut lunar din România pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum și pentru întreaga perioadă înscrisă în viză”. 

În același timp, activitatea prin care a obținut viza trebuie desfășurată la distanță, în mod efectiv, aici, în România. Ne putem gândi, practic, la un fel de telesalariat străin care va lucra din România pentru compania străină. 

Dacă ne uităm pe cerințele din Legea 22 o să observăm că:

• nu are importanță că nomadul e angajat part-time sau full-time; el trebuie doar să dovedească prin documentele sale că e angajat, dar și că are taxele plătite la zi în țara de rezidență fiscală;
• nu scrie că nomazii trebuie să fie cetățeni ai aceluiași stat unde e înregistrată fiscal acea companie - important e ca ea să nu fie înregistrată la noi;
• de asemenea, nu știm cum anume va face nomadul dovada că utilizează tehnologia informației;
• nu scrie că nomazii digitali nu vor putea să ceară dreptul de a lucra pe teritoriul României pentru o companie înregistrată la noi.

Viza de nomad digital nu se confundă însă cu permisul de ședere în scop de detașare, care e oferită celor ce sunt detașați pe teritoriul României de la companii străine. 

Situația 2: Deținătorul unei companii pe care o va administra de la distanță, din România

Administrarea companiei deținute se face, practic, la distanță, „prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor”, iar la solicitarea permisului străinul trebuie să arate toate datele de identificare și de contact ale companiei, precum și domeniul de activitate al acesteia, participarea străinului în companie și informații privind reprezentanții legali ai companiei. Important e că legea cere ca acea companie să aibă deja minimum trei ani de la înființare.

Totodată, compania respectivă trebuie să aibă situația fiscală la zi în statul străin, fără datorii restante ș.a.m.d., iar cazierul trebuie să arate că nu s-au comis acolo fapte de evaziune și fraudă fiscală. 

Condiția câștigului minim este la fel ca la cei care sunt angajații unor companii străine: „cel puțin trei ori câștigul salarial mediu brut lunar din România pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum și pentru întreaga perioadă înscrisă în viză”.

Ce face nomadul digital după cele 183 de zile de stat în România

Poate că Legea 22/2022 a modificat ordonanța cu regimul străinilor în România, dar nu a modificat și Codul fiscal. La acest moment, legea fiscală ne poate duce cu gândul că, după 183 de zile de-a lungul a 12 luni consecutive de stat în România, nomadul digital care lucrează aici ar putea fi considerat de Codul fiscal ca având rezidență fiscală în România.

„Angajatul poate, totodată, să fie supus impozitelor locale asupra veniturilor salariale. Condițiile tratatelor existente privind dubla impozitare pot anula regulile locale în funcție de circumstanțele individuale. De exemplu, un tratat fiscal internațional prevede, în general, o scutire pentru impozitele pe venitul țării gazdă pentru sejururi mai mici de 183 de zile, sub rezerva anumitor condiții.

Probleme ar putea apărea și în zona contribuțiilor la asigurările sociale. În general, o persoană este obligată să plătească asigurările sociale în țara în care prestează activitatea de muncă. Prin urmare, angajatorul străin ar trebui să verifice dacă are obligații locale de raportare și colectare a securității sociale și dacă trebuie să se facă aranjamente speciale în conformitate cu normele relevante în România”, spuneau cei de la EY anul trecut. 

Dar, arătau specialiștii, avantajul vizei nomadului digital față de viza de muncă e vizibil:  din punct de vedere procedural, birocrația cu care se confruntă nomadul este mai mică decât cea cu care se confruntă un doritor de viză de muncă, „întrucât pentru scop de muncă, procesul poate dura și șase luni, dacă ne gândim că este necesară echivalarea studiilor sau obținerea unui aviz de muncă”.