ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: De joi, firmele și persoanele fizice inactive temporar scapă din oficiu de obligația depunerii declarațiilor fiscale
Firmele și persoanele fizice care intră temporar în inactivitate vor scăpa din oficiu de obligația de a depune declarații fiscale, conform unei ordonanțe aplicabile de joi. Până acum, contribuabilii inactivi cereau la Fisc și trebuia să li se aprobe alte termene sau alte condiții pentru depunerea declarațiilor fiscale, altfel obligația de depunere rămânea valabilă în continuare.
Articolul continuă mai jos
OG 11/2022 vizează, printre altele, modificarea articolului 101 din Codul de procedură fiscală, astfel încât
obligația de depunere a declarațiilor fiscale să fie înlăturată automat în cazul celor
inactivi temporar. Noua regulă se aplică din
3 februarie 2022.
Evident, facilitatea se aplică strict pentru perioada de inactivitate, nu și pentru obligațiile de declarare aferente activității desfășurate anterior inactivității.
„Entitățile înregistrate în registrul comerțului, pentru care există înscrise mențiuni privind inactivitatea temporară, nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale pentru perioada în care se află în inactivitate temporară, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii mențiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerțului.Celelalte entități (...) nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale, pentru perioada pentru care au solicitat suspendarea activității la organismele care le-au autorizat, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii mențiunii privind suspendarea activității în registrul contribuabililor”, este prevăzut în ordonanța simplă dată de Executiv.
Aplicarea scutirii de la depunerea declarațiilor fiscale pentru contribuabilii inactivi
încetează la momentul reluării activității sau la împlinirea unui termen de trei ani de la înregistrarea mențiunii privind intrarea în inactivitate.
Până acum, contribuabilii care intrau temporar în inactivitate trebuiau
să ceară la Fisc și să li se aprobe alte termene sau alte condiții pentru depunerea declarațiilor fiscale. Așadar, obligația de depunere a declarațiilor fiscale se menținea automat inclusiv în perioada de inactivitate, iar firmele și persoanele fizice puteau schimba asta numai la cerere (regulile sunt prinse în
Ordinul Fiscului 889/2016, care include procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu).
Autoritățile spun că, prin această măsură,
reduc povara administrativă a contribuabililor.
„Măsura propusă are ca scop reducerea poverii administrative a contribuabililor care, în prezent, își mențin obligațiile declarative sau pot obține un regim de declarare derogatoriu dacă solicită asta, în cazul care au înscrisă la registrul comerțului inactivitatea sau au suspendată activitatea (cum este cazul profesiilor libere)”, scria în
nota de fundamentare ce a însoțit OG 11/2022 în forma sa de proiect.
Trebuie precizat că regimul de declarare derogatoriu este păstrat, din 3 februarie 2022, numai pentru obligațiile de declarare a unor venituri care sunt scutite de plata impozitului pe venit.
Citește mai mult despre
OG 11/2022 modificare coduri fiscale,
regim de declarare derogatoriu,
firme inactive,
contribuabili inactivi,
inactivitate onrc,
inactivitate temporara,
suspendare activitate,
relatia cu ANAF si MF,
declaratii fiscale,
PFA,
activitati independente,
venituri independente,
profesii libere,
profesionisti,
intreprindere individuala,
intreprindere familiala
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)