ACCES GRATUIT
Proiect CE
Va apărea o diplomă universitară europeană, care să fie recunoscută automat în toate ţările
O diplomă universitară comună la nivel european, recunoscută de toate țările Uniunii Europene (UE), indiferent în care dintre acestea va fi emisă, e luată în calcul de autoritățile UE, ceea ce înseamnă că ar fi eliminate dificultățiile întâmpinate la momentul actual de către studenții care merg la studii în altă țară și trebuie să-și echivaleze diplomele altundeva.
Articolul continuă mai jos
Măsura se regăsește într-un proiect european ce are în vedere crearea unei diplome universale și care a primit undă verde din partea mai multor state membre, iar recent s-a discutat că pentru implementarea lui va fi nevoie de parcurgerea mai multor pași, însă se speră ca acesta să fie dezvoltat până în 2024, informează
agerpres.ro.
Dacă proiectul va ajunge să fie implementat, studenții din UE nu vor mai trebui să își echivaleze diplomele de studii atunci când pleacă într-o altă țară europeană să învețe.
„Ideea este ca aceste diplome universitare europene să poată fi aplicate pentru licenţe, programe de master şi doctorate. Pentru aceasta, trebuie să le oferim statelor membre o serie de caracteristici comune. După aceea, le revine lor (statelor membre - n. red.) să le încorporeze în legislaţiile naţionale”, a explicat comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.
La începutul anului 2020, Ministerul Educației elimina taxele de echivalare a diplomelor pentru Spațiul Economic European și Elveția, astfel că elevii și studenții românii, europeni sau cei din Norvegia, Islanda, Lichtenstein și Elveția au putut să obțină recunoașterea/echivalarea diplomelor lor gratuit.
Pentru echivalarea diplomei un absolvent de licență trebuia să plătească o taxă de 50 de lei, procedura de echivalare fiind diferită în funcție de locul unde diploma a fost obținută.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)