ACCES PREMIUM
De ce premium?
Contribuabilii nu mai pot trimite la MF cereri de îndrumare fiscală, ci acestea trebuie să se ducă direct la ANAF
Toate solicitările contribuabililor pentru acordarea de îndrumări fiscale trebuie transmise direct la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), avertizează specialiștii. Astfel, aceste solicitări nu mai pot fi trimise Ministerului Finanțelor (MF).
Articolul continuă mai jos
Vorbim, practic, de implementarea unor modificări legislative apărute astă-toamnă prin
Ordinul MF 1.233/2021, act normativ care a venit cu
un nou set de reguli pentru îndrumarea și asistența contribuabililor.
„Ce aduce nou această modificare? Dacă înainte aveam posibilitatea de a alege să înregistrăm o scrisoare de îndrumare (sau o scrisoare prin care încercam să luăm o opinie cu privire la aplicarea unor prevederi legale) fie la MF, fie la ANAF, acum nu se mai poate. Cu alte cuvinte, această opțiune nu mai există, întrucât apare ca organ de filtru Direcția Generală de Asistență pentru Contribuabili”, a explicat recent, la conferința fiscală organizată de EY România,
Emanuel Băncilă, Partener la Băncilă, Diaconu și Asociații.
În esență, contribuabilii pot obține o opinie de la minister numai prin intermediul organului-filtru din cadrul ANAF, iar acest lucru se poate întâmpla numai în condiții speciale.
„Se poate ajunge la MF, dar doar prin intermediul acestui organ de filtru și doar în anumite condiții specifice. Este posibil să nu putem ajunge niciodată să obținem o interpretare de la Ministerul Finanțelor. În principiu, această Direcție Generală de Asistență pentru Contribuabili va trimite ea către MF solicitarea de interpretare, dacă răspunsul pe care contribuabilul l-a primit nu rezolvă problema sau dacă problema este foarte complexă și această Direcție nu poate să răspundă. (...)Și, foarte important, pentru ca Direcția Generală de Asistență pentru Contribuabili să adreseze întrebarea către Ministerul Finanțelor, e obligatoriu ca contribuabilul să facă o revenire către această Direcție. Dacă facem o scrisoare, primim un răspuns din care nu ne putem da seama dacă avem sau nu o interpretare și nu facem o revenire, nu se va trimite acea solicitare către Ministerul Finanțelor”, a detaliat Emanuel Băncilă.
Partea bună, spune specialistul, este că va exista
o bază de date cu solicitările transmise de contribuabili și răspunsurile aferente de la autorități, care va putea fi consultată înainte de a începe propriul demers.
De ce este importantă obținerea de opinii fiscale de la autorități? Pentru că
acele opinii trebuie luate în considerare în cadrul controalelor viitoare la contribuabilul care le-a obținut.
„În primul rând, în exercitarea dreptului de apreciere -- și aici mă refer în principal la controlul fiscal --, pentru că trebuie să se ia în considerare o astfel de opinie. Textul de lege este unul imperativ - este obligatorie luarea în considerare a acestei opinii. Mai mult decât atât, în situația în care avem o astfel de scrisoare și ne trezim, totuși, cu o impunere pe acel subiect, penalitatea de nedeclarare nu se aplică”, a spus reprezentantul societății de avocatură.
Atenție la conținutul solicitărilor: „E foarte important ca cererea noastră sau solicitarea de interpretare să identifice clar contribuabilul. La varianta în care un consultant trimite, cu titlu general, o întrebare nu se va mai răspunde. Și, de asemenea, contribuabilul trebuie să nu fie în inspecție, în contestație sau într-un litigiu fiscal în fața instanței de judecată”, a avertizat Emanuel Băncilă.
Citește mai mult despre
asistenta fiscala,
relatia cu ANAF si MF,
controale firme,
controale firme 2022,
controale ANAF
Specialiști citați în acest articol
Emanuel Băncilă s-a alăturat EY în 2013 și își desfășoară activitatea în biroul din București. Emanuel are peste 24 de ani de experiență în litigii fiscale, dintre care 16 ani a făcut parte din grupul companiilor din Big4. De asemenea, el a condus departamentele juridice ale diverselor companii multinaționale care se ocupă de un mediu foarte reglementat, în special de impozitare.
Emanuel este recunoscut ca un avocat de referință pentru domeniul litigiilor fiscale, fiind singurul avocat din România care a reușit să redeschidă două dintre cele mai mari rafinării românești ce fuseseră închise de autoritățile fiscale.
Emanuel a asistat și a reprezentat contribuabilii în legătură cu contestarea deciziilor fiscale emise de autorități cu privire la pretinsa încălcare a reglementărilor privind plata tuturor tipurilor de taxe, facilități fiscale incluse în contractele de privatizare, autorizații aplicabile bunurilor accizabile și amenzilor impuse de autoritățile fiscale române.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)