ACCES GRATUIT
Reminder: De sâmbătă, cei ce nu au distrus ambrozia de pe terenurile pe care le dețin vor risca amenzi de mii de lei
Cei ce dețin terenuri, indiferent dacă vorbim de persoane fizice sau de firme, pe care crește ambrozie, o buruiană cu flori al cărui polen provoacă alergii puternice, trebuie să ia o serie de măsuri pentru eliminarea ei, altfel riscă amenzi consistente. În iunie, autoritățile locale au inventariat aceste terenuri, iar de la începutul lunii au trimis somații proprietarilor, pentru ca aceștia să ia măsuri de distrugere a buruienii. Dacă nu se conformează, începând de sâmbătă, proprietarii terenurilor riscă amenzi de până la 5.000 de lei .
Articolul continuă mai jos
Proprietarii sau deținătorii de terenuri, printre alții, sunt obligați, potrivit
Legii 62/2018, să desfășoare
lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia,
“pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.
Pentru a distruge ambrozia și pentru a preveni răspândirea ei, deținătorii de terenuri trebuie să desfășoare periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor.
Ca regulă generală, autoritățile locale fac controale pentru a verifica starea terenurilor, în două valuri: primul val,
între 1 și 15 iulie, în care se pot da numai
avertismente proprietarilor de terenuri, și al doilea val, între
16 iulie și 31 octombrie, când se pot da
amenzi celor care n-au respectat avertismentele primite. Astfel, de sâmbătă și până în octombrie, cei ce nu distrug ambrozia de pe terenurile deținute vor risca amendarea cu mii de lei.
După cum stabilește Legea 62/2018, persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între
1.000 și 5.000 de lei. În 2020,
amenzile minime pentru persoanele fizice și firmele care nu distrug ambrozia
s-au majorat, iar perioada în care pot fi amendați cei ce nu distrug ambrozia de pe terenurile deținute
a fost extinsă în 2021.
Potrivit
HG 707/2018, care conține, de fapt, normele legii,
metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia sunt: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole ori erbicidarea.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (3)