Automat, aceasta era obligată să achite contribuția la fondul de handicap, din moment ce n-a angajat persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de salariați.
Din moment ce firma nu și-a îndeplinit această obligație, inspectorii fiscali au stabilit retroactiv, pentru cei șase ani, suma de plată pentru contribuția la fondul de handicap.
În prezent, conform Legii 448/2006, firmele care au cel puțin 50 de salariați trebuie angajeze persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Totuși, dacă nu vor să facă asta, companiile au două alternative:
- fie să plătească lunar la stat o sumă reprezentând salariul minim brut pe țară (2.550 de lei actualmente) înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care n-au angajat persoane cu handicap;
- fie să plătească lunar la stat o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care n-au angajat persoane cu handicap, iar cu diferența până la nivelul de la punctul 1 să cumpere produse și/sau servicii realizate prin activitatea persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.
Alte cazuri interesante de la controalele terminate în aprilie 2022:
- o companie a plătit impozit pe profit, așa cum reiese din informațiile puse la dispoziție, numai pentru avansurile încasate pentru vânzarea unor locuințe, astfel că inspectorii au reîntregit baza aferentă profitului impozabil și au stabilit la plată un impozit suplimentar pe profit;
- o firmă care a făcut achiziții intracomunitare de bunuri, pentru care a dedus TVA, n-a putut să dovedească inspectorilor realitatea tranzacțiilor, astfel că aceștia au considerat că bunurile sunt lipsă din gestiune și au ajustat TVA-ul dedus;
- o persoană fizică verificată nu-și declarase veniturile din tranzacții cu criptomonede și nu-și plătise impozitul aferent (în cotă de 10%), motiv pentru care inspectorii au obligat-o la plata impozitului pentru acele venituri din alte surse.
Comentarii articol (0)