ACCES PREMIUM
De ce premium?
Dacă activează în locuri fără internet, comercianții și prestatorii sunt scutiți de obligația de a accepta plăți cu cardul, însă numai temporar
În mod normal, comercianții de produse și prestatorii de servicii sunt obligați să accepte plata cu cardurile bancare, dacă cifra lor anuală de afaceri depășește 50.000 de euro. Mai nou, însă, s-a introdus o scutire explicită de la această obligație pentru cei care activează în locuri fără rețele de internet. Totuși, scutirea nu este permanentă, astfel că, la un moment dat, intervine riscul primirii unei amenzi de zeci de mii de lei.
Articolul continuă mai jos
Scutirea a fost introdusă recent prin
Legea 128/2022, în condițiile în care comercianții de produse și prestatorii de servicii nu beneficiau înainte de o asemenea prevedere. Însă
scutirea este limitată în timp, în sensul că aceasta expiră în 12 luni de la data la care într-o zonă anterior neacoperită apar rețele de internet.
„Sunt exceptate de la obligația menționată (...) entitățile care au punctele de încasare amplasate în zone nedeservite de rețele de comunicații electronice. Entitățile menționate (...) au obligația de a se conforma cerințelor menționate (...) în termen de 12 luni de la data la care zona în care sunt amplasate este deservită de rețele de comunicații electronice”, prevede noua lege, care a modificat OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.
De ce a fost necesară această exceptare expresă, în condițiile în care obligația de a accepta plăți cu cardul, de către anumite firme, deja exista de ceva timp? Pentru că Legea 128/2022 a introdus, totodată,
o amendă de la 20.000 la 50.000 de lei pentru firmele care
nu se conformează obligației a accepta plata cu cardul bancar.
Potrivit regulilor sistemelor moderne de plată, comercianții și prestatorii care realizează anual
o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro (echivalent în lei) au obligația
„să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice.”Obligația intervine începând cu trimestrul de după cel în care încasările din cursul anului curent au depășit 50.000 de euro. Cursul de schimb valutar pentru determinarea echivalentului în lei este cel comunicat de Banca Națională a României în ultima zi a anului precedent.
Firmele scapă de obligația acceptării sistemelor moderne de plată dacă, timp de doi ani consecutivi, cifra de afaceri nu mai depășește 50.000 de euro.
Dincolo de amenda amintită mai sus, rămâne mai departe în vigoare prevederea conform căreia firmele riscă o amendă între 5.000 și 7.500 de lei pentru refuzul acceptării plăților cu cardul.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.