O prevedere ce se regăsește în proiectul de lege face referire la perioadele în care funcționarii publici urmează programe de formare și perfecționare profesională. Astfel, aceste perioade vor fi asimilate timpului de muncă și vor trebui să aibă loc, atunci când este posibil, în cursul programului de lucru.
Pe durata lor, funcționarii publici vor beneficia de drepturile salariale în situația în care programele vor fi:
- organizate la inițiativa sau interesul autorității/instituției publice;
- urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul persoanei care are competența de numire, și numai dacă perfecționarea profesională are legătură cu domeniul de activitate sau cu specificul activității derulate de funcționarul public în cadrul autorității/instituției publice.
- dreptul la formare și perfecționare profesională, asigurat de autoritatea/instituția publică;
- durata concediului de odihnă;
- condițiile de acordare a preavizului și durata perioadei de preaviz;
- data plății salariului și a metodei de plată a acestuia;
- modalitatea de efectuare a orelor suplimentare, plata acestora sau, după caz, compensarea prin ore libere plătite;
- acordurile colective încheiate de autoritatea/instituția publică cu sindicatele reprezentative sau cu reprezentanții funcționarilor publici;
- contribuțiile suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupațională a funcționarului public suportate de autoritatea/instituția publică;
- regulamentul de organizare și funcționare, precum și regulamentul intern al autorității/instituției publice.
Aceste informații vor putea fi emise și sub forma unui document electronic, însă va exista condiția ca el să poată fi accesibil și stocat de funcționarul public.
Orice modificare în privința informațiilor primite anterior va trebui comunicată, în scris, funcționarului public în termen de trei zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.
Nerespectarea acestor termene de către persoanele îndreptățite din conducere sau departamentul de resurse umane va fi sancționabilă cu amendă între 1.000 și 5.000 lei.
În lipsa unei astfel de informări, funcționarii publici vor putea cere, în scris, comunicarea acestor informații. Termenul în care trebuie să li se răspundă de către persoanele din conducerea autorității sau a instituției publice este de trei zile lucrătoare de la trecerea celor cinci zile de la începerea muncii sau modificării raportului de serviciu. Dacă nu va primi informațiile solicitate, funcționarul public va putea să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
În plus, proiectul de lege conține mențiunea că funcționarii publici nu pot fi sancționați sau prejudiciați în niciun fel pentru că și-au exercitat dreptul de a solicita informații referitoare la raportul lor de serviciu.
Totodată, va fi clarificat locul de desfășurare a activității autorității/instituției publice, prin reglementarea faptului că acesta este cel stabilit potrivit actelor normative sau, după caz, actelor administrative de organizare și funcționare ale autorității/instituției publice, în situația în care se utilizează și alte spații pentru desfășurarea activității autorității sau instituției publice, aspect care este adus la cunoștința funcționarului public prin actul administrativ de numire în funcția publică, respectiv prin actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu al acestuia.
Atenție! Proiectul de lege nu este în vigoare momentan. El trebuie adoptat de Guvern, după care va fi supus votului Parlamentului. După trecerea prin Parlament, va fi trimis șefului statului pentru promulgare prin decret prezidențial. Abia după publicarea în Monitorul Oficial, prevederile proiectului vor modifica Codul administrativ.
Comentarii articol (1)