avocatnet.ro 
Concluziile avocatului general au fost oferite în cadrul cauzei C-83/21 și, deși nu e o regulă conform căreia considerentele sale vor fi asumate și de judecătorii Curții, se întâmplă adesea ca deciziile CJUE să reflecte opinia avocatului general.
Speța are în centru platforma de închirieri pe termen scurt AirBnB (activă de multă vreme și în România) și legislația italiană care, din 2017, are un regim fiscal al închirierilor scurte, efectuate în afara unor activități comerciale, care plasează AirBnB ca administrator al unui portal de intermediere imobiliară, vizând tocmai contractele de închiriere a locuințelor pe perioade sub 30 de zile. Din iunie 2017, veniturile obținute în acest fel sunt supuse în mod opțional unui impozit substitutiv reținut la sursă la cota de 21 %, iar datele referitoare la contractele de închiriere trebuie să fie transmise administrației fiscale.
Legea italiană le cere, practic, intermediarilor din aceste contracte să rețină la sursă impozitul de 21% din chirie și să vireze aceste sume către statul italian. Entitățile nerezidente care sunt considerate că nu dispun de un sediu permanent în Italia au obligația de a desemna un reprezentant fiscal în calitate de persoană obligată la plata impozitului.
Reprezentanții AirBnB au cerut anularea deciziei directorului administrației fiscale ce punea în aplicare acest nou regim fiscal și, în cadrul litigiului iscat, s-a solicitat CJUE un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea mai multor dispoziții din dreptul UE.
Printre altele, avocatul general al CJUE Maciej Szpuna a amintit de hotărârea ce vizează AirBnB Ireland dată în aprilie anul acesta, respectiv de faptul că libera prestare a serviciilor nu se opune obligației de colectare și de comunicare a informațiilor, dar nici obligației de reținere la sursă a impozitului.
În opinia avocatului general, este perfect coerentă stabilirea obligației de reținere la sursă a impozitului în sarcina intermediarilor care intervin în plata chiriei, dat fiind că activitatea unui număr important de persoane fizice care nu sunt supuse diverselor obligații ce revin profesioniștilor este, prin natura sa, dificil de controlat din punct de vedere fiscal. În plus, regimul fiscal privește nu impozitarea serviciilor Airbnb, ci impozitarea activităților de închiriere a bunurilor imobile situate pe teritoriul italian, care stau la baza serviciilor menționate. Prin urmare, acest regim ține, fără nicio îndoială, de competența fiscală a guvernului italian.
Cu toate acestea, cerința impusă de legea italiană cu privire la desemnarea unui reprezentant fiscal de către intermediarul care nu e rezident fiscal în Italia (în speță, AirBnB), avocatul a considerat-o restricție disproporționată privind libera prestare a serviciilor.
Relevanța pentru România
În aprilie anul acesta, CJUE a soluționat o altă cauză în care implicată este platforma AirBnB, stabilind atunci că e conformă dreptului UE o reglementare dintr-un stat UE care obligă furnizorii de servicii de intermediere imobiliară, indiferent de locul lor de stabilire și de modalitatea în care exercită intermedierea, pentru unitățile de cazare turistică situate într-o regiune a statului membru în cauză pentru care sunt intermediari sau desfășoară o politică de promovare, să comunice administrației fiscale regionale, la cererea scrisă a acesteia, datele operatorului și datele de contact ale unităților de cazare turistică, precum și numărul de nopți și de unități de cazare exploatate în cursul anului anterior.
Mai simplu spus, o administrație fiscală, precum cea din România, poate fi abilitată prin lege (în sens larg) să ceară informații de la AirBnB despre cazări, cu tot cu date de contact ș.a.m.d.. Adică Fiscul să poată avea acces la date mai clare cu privire la acele activități producătoare de venituri impozabile și să le coreleze cu propriile informații pentru a vedea cine se conformează și cine nu.
În speța de față, statul italian a făcut mai mult decât să ceară niște informații - a pretins platformei să rețină impozitul la sursă, asigurându-se, practic, în modul ideal pentru colectarea impozitului de la cât mai mulți utilizatori ai platformei care obțin venituri.
Acum, să ne întoarcem în plan local. Fiscul român a anunțat, în primăvară, că anul acesta derulează trei mari campanii de conformare fiscală cu privire la unele tipuri de venituri, printre care cele privind cedarea folosinței bunurilor, adică și închirieri imobiliare. De menționat că proiectul-pilot pe care îl va derula ANAF se va desfășura în două locații cu „prezență” semnificativă și extrem de căutate pe platorme precum AirBnB: Brașov și Constanța.
Desigur, Fiscul român nu se așteaptă la conformare voluntară poate decât într-o mică parte. Prin urmare, va căuta activ contribuabilii care nu se conformează. O chestiune notabilă din opinia avocatului general CJUE e că a cere informații platformelor de acest gen de către administrațiile fiscale sau a le impune chiar prin lege să rețină impozitul la sursă și să-l vireze la stat e o chestiune care nu e deloc „deplasată” întrucât vorbim de activități desfășurate de persoane fizice, producătoare de venituri impozabile, care sunt destul de greu de urmărit de către administrațiile fiscale fără ajutor din partea unor intermediari precum este AirBnB.
Merită să citești: Obții venituri din închirierea camerelor turiștilor, în regim hotelier? Iată ce obligații ai la Fisc
Adelinan19